Vasile Dîncu: Vrem Secretariatul General al Guvernului şi Ministerul Finanțelor în cazul în care nu avem premierul

Preşedintele Consiliului Naţional al PSD Vasile Dîncu a anunţat că social-democraţii doresc Secretariatul General al Guvernului şi Ministerul Finanțelor în cazul în care nu au premierul.

“Ministerul Finanţelor şi Ministerul Justiţiei sunt cele două ministere avizatoare care în orice negociere de algoritm de guvernare sunt cele dintre care se alege. La noi există cine are premierul nu are Secretariatul General al Guvernului şi nu alege primul între cele două ministere avizatoare. E un algoritm gândit de mult în politica românească şi chiar funcţionează când se fac coaliţii sau alianţe”, a declarat Vasile Dîncu, luni seara, la Profit News.Întrebat ce va alege PSD-ul în cazul în care PNL va avea premierul, el a răspuns: “Nu am stabilit ce alegem, dar eu presupun că am lua Finanţele având în vedere că sunt alte ministere la care noi nu avem acces, cel puţin în varianta de acum: Dezvoltarea este la UDMR, am văzut că Mediul este la UDMR, adică sunt ministere economice sau Fondurile Europene nu ştiu la cine ar fi. Este normal ca aceste funcţii economice, funcţiile din ministerele de forţă, legate de membrii în CSAT, se aleg cumva între participanţii la guvernare şi atunci cine are una, nu putea lua cealaltă”.

r în cazul în care nu au premierul, precizând că structura actuală a Guvernului ar putea să nu mai fie modificată.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Flota secretă iraniană din Strâmtoarea Hormuz

    Mass-media a raportat existența unei amenințări importante pentru SUA...

    SUA vrea pace cu Iranul până în 9 aprilie

    Statele Unite intenționează să ajungă la un acord pentru...

    Trump îl invită pe Lukașenko in Americs

    Washingtonul are în vedere invitarea președintelui belarus Alexandr Lukașenko...

    Trump: Strâmtoarea Hormuz va fi sub controlul meu și al Ayatollahului

    Strâmtoarea Hormuz se va deschide „foarte curând” dacă Statele...

    Cine din Iran negociază cu americanii și cum

    Președintele Parlamentului iranian, Mohammad Bagher Ghalibaf, reprezintă Iranul în...

    Meloni aproape să piardă referendumul

    Prim-ministrul italian Giorgio Meloni este pe cale să piardă...

    Prin măsurile pe piața carburanților, Bolo face jocul marilor companii, în special OMV

    Plafonarea marjelor este intervenția 'inteligentă' care lovește selectiv și...

    Articole relationate

    Categorii populare