Home Actualitate Vasile Dîncu: Nu exclud un guvern cu PNL până în 2024

Vasile Dîncu: Nu exclud un guvern cu PNL până în 2024

0

Pariul președintelui Consiliului Național al PSD, Vasile Dîncu, este că actuala Coaliție de guvernare va rezista, cu mari probleme, până în 2023. Social-democratul susține într-un interviu pentru Europa Liberă că nu exclude ca PSD să intre la guvernare până în 2024 alături de PNL, dar că acest lucru nu se va întâmpla în acest an.

Fragment din interviu:

„​Nu exclud un guvern cu PNL până în 2024″

Europa Liberă: Excludeți o guvernare cu PNL până în 2024?

Vasile Dîncu:Nu exclud o guvernare cu PNL până în 2024, dar nu în condițiile de acum, să fim tractați de locomotiva Cîțu sau de un alt premier liberal”

Europa Liberă: În 2016 ați făcut parte dintr-un guvern de tehnocrați. Un astfel de premier tehnocrat, care să conducă un guvern PSD – PNL, e posibil?

Vasile Dîncu: Nu știu dacă e ușor de acceptat această variantă. Nu cred că ar putea să funcționeze un asemenea guvern.”

Europa Liberă: Ați dori o colaborare mai strânsă cu cei din PNL sau cu cei din USR PLUS?

Vasile Dîncu: Ambele partide se declară incompatibile cu PSD. Suntem la egală distanță de ambele partide. Nu avem o preferință. Îi cunosc pe mulți din conducerea USR PLUS. Cu unii am colaborat foarte bine în guvernul Cioloș.”

„​Am discutat cu consilierii lui Klaus Iohannis”

Europa Liberă: După alegeri ați avut vreo discuție telefonică sau v-ați întâlnit cu președintele Klaus Iohannis?

Vasile Dîncu: După alegerile acestea nu m-am întâlnit cu Klaus Iohannis, decât la ambasade. Nu am avut discuții telefonice.”

Europa Liberă: Cu consilierii domnului Iohannis discutați?

Vasile Dîncu: Cunosc mai mulți consilieri ai președintelui Iohannis. Am discutat de mai multe ori cu consilierii săi. Nu am ținut chestiuni care țin de politică.”

Ad

Exit mobile version