Home Analize Vasile Dîncu: Atacul a fost comandat.Nu voi sta cu mâna întinsă la...

Vasile Dîncu: Atacul a fost comandat.Nu voi sta cu mâna întinsă la organizațiile din sud pentru a deveni președintele Consiliului Național. Eu nu am spus niciodată că nu-i respect pe cei din sud care câștigă

0

„Nu voi sta cu mâna întinsă la organizațiile din sud pentru a deveni președintele Consiliului Național”, este mesajul lui Vasile Dîncu pentru contestatari.

Vasile Dîncu a declarat pentru Europa Liberă că atacul venit la adresa sa din partea mai multor lideri de organizații din sudul țării a fost unul „comandat”. Sociologul a dezvăluit că s-a reînscris anul trecut în organizația PSD Bistrița Năsăud, iar Marcel Ciolacu, președintele interimar, și Paul Stănescu, secretarul general al social-democraților, au fost cei care l-au invitat să facă parte din noua echipă de conducere a partidului. Dîncu le transmite contestatarilor săi din partid că respectă munca organizațiilor din sudul țării, dar că nu va merge cu „mâna întinsă” pentru a le cere susținerea. Mihai Tudose, Olguța Vasilescu, Felix Stroe și Marian Mina l-au criticat dur pe Vasile Dîncu în ultimele zile.

Acest atac la adresa mea a fost comandat și s-a reacționat după o transcriere oarecum imperfectă a unei emisiuni de televiziuni. Eu nu am spus niciodată că nu-i respect pe cei din sud care câștigă. Am spus-o chiar la întâlnirea de partid cu organizațiile din Transilvania de la Reghin, am spus cât de mult și de ce respect eu munca celor câștigă în acest moment alegerile pentru PSD în sudul țării. Ceea ce am spus a fost simplificat într-o transcriere care a fost pusă pe net a fost faptul că victoria unor organizații din sud nu poate să reprezinte întreaga cultură politică a stângii din România. Aceste victorii, din păcate, trebuie să le completăm cu cultura politică din alte județe și cu reprezentarea politică în conducerea politică a Moldovei sau a Transilvaniei. Eu am spus că asta nu epuizează întreaga cultură politică, nu am spus că nu respect munca acestor oameni”, a explicat Vasile Dîncu pentru Europa Liberă.

Ad

Exit mobile version