Vanghelie, show la Tribunal în aplauze: Va veni o vreme când Kovesi şi Coldea vor răspunde

Fostul primar al Sectorului 5 Marian Vanghelie a fost aplaudat de deţinuţii din boxă și de cetățeni aflați  în sala de judecată luni când a spus că Laura Kovesi şi Florian Coldea vor răspunde pentru că “şi-au bătut joc de poporul român”.

La termenul de luni, procurorul DNA a cerut menţinerea controlului judiciar pentru fostul primar având în vedere că urmează să fie audiaţi mai mulţi martori, iar interdicţiile de a părăsi ţara şi de a lua legătura cu cei implicaşi în proces este necesară pentru o bună cercetare judecătorească. În replică, avocatul acestuia a arătat că fostul primar este de 16 luni cercetat sub control judiciar şi că dosarul se află în stadiul final, fără a exista riscul de a fi influenţat procesul. În plus, fostul edil ar dori să plece din România pentru o serie de investigaţii medicale.

 “Am fost 4 luni în arest preventiv. Am fost curtat să devin marele denunţător al României. Mi s-au pus microfoane în casă….Problema se pune dacă este normal să fiu subjugat pentru că nu am fost de accord să devin informator. Inclusiv despre foştii preşedinţi ai României mi-au cerut să vorbesc. Nu am interes să vorbesc cu nimeni”, a declarat Vanghelie.

În momentul în care judecătorul i-a cerut să se rezume doar la motivele pentru care ar trebui să i ridice controlul judiciar, Vanghelie a continuat şi a arătat că  “va veni o vreme când Kovesi şi Coldea vor răspunde că îşi bat joc de poporul român”, moment în care mai mulţi deţinuţi aflaţi în boxă, dar şi susţinători ai lui Vanghelie din sală au aplaudat.

Hot this week

Topics

Mai mult

    SUA au pierdut al doilea avion de luptă într-o singură zi în Iran

    SUA au pierdut al doilea avion de luptă într-o...

    Iranienii l-au capturat pe pilotul american de F35 după o diversiune

    Corpul Gardienilor Revoluției Islamice (IRGC) l-a localizat și reținut...

    Americanii în criză de „metal de război”

    Stocurile americane de „metal de război” sunt în scădere...

    Asia în zodia jafurilor din cauza lipsei de combustibil

    Lipsa severă de combustibil cauzată de conflictul din Orientul...

    UE ia în calcul raționalizarea carburanților

    Uniunea Europeană ia în considerare măsuri precum raționalizarea combustibilului...

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA și alți 2 generali demiși de Hegseth

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA, Randy...

    Articole relationate

    Categorii populare