Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, l-a decorat luni cu Marea Cruce a Legiunii de Onoare pe „vânătorul de nazişti” Serge Klarsfeld şi cu Ordinul Naţional pentru Merit pe soţia acestuia, Beate Klarsfeld, transmit AFP și Agerpres.
La eveniment, marcat printr-o ceremonie intimă cu familia şi prietenii apropiaţi, a asistat şi marele rabin al Franţei, Haim Korcia.
Klarsfeld a scăpat ca prin minune de Gestapo în 1943 la Nisa, unde se refugiaseră părinţii săi. A obţinut cetăţenia franceză în 1950 şi a studiat istoria şi ştiinţele politice la Paris. S-a căsătorit în 1963 cu Beate, născută Kunzel, nemţoaică protestantă care refuză să uite responsabilitatea Germaniei pentru genocid.
Karl şi Beata Klarsfeld au identificat şi demascat mulţi şefi ai poliţiei naziste din Franţa, printre care Kurt Lischka – comandantul Gestapo din Paris, sau Klaus Barbie, celebrul „călău din Lyon”, pe care l-au urmărit din 1971 până în 1983.