Vacile colonăresei STS: Aţi deranjat deja doi colonei şi un general

Primarul comunei vrâncene Soveja spune că a fost ameninţat telefonic de un colonel din cadrul Serviciului de Telecomunicaţii Speciale şi că s-a adresat atât superiorilor din STS, cât şi Cancelariei primului ministru, explicând cum s-a ajuns la ameninţări.

Edilul Ionuţ Filimon spune că ameninţările au avut loc în prima zi după Paşte şi au fost făcute de către un colonel STS deranjat că edilul i-a  cerut tatălui ofiţerului să respecte legea. Potrivit edilului, colonelul STS se numeşte Rodica Baştea şi ar fi fost extrem de agresivă la telefon. „Am crezut că este o farsă. Timp de 15 minute a ţinut un monolog la telefon, nici nu vreţi să ştiţi ce era la gura ei. Mi-a zis aşa: aţi deranjat deja doi colonei şi un general. O să vă pun toate instituţiile statului în cap. O să fac în aşa fel încât să ştie tot Bucureştiul ce faceţi dumneavoastră acolo. Ne-a făcut proşti, pe noi cei din primărie”, a declarat primarul Filimon pentru adevarul.ro.

Primarul mai spune că doamna colonel era nemulţumită de cum şi-a permis un primar să-i ceară tatălui ei, care deţine peste 30 de vaci în gospodăria sa din Soveja, să nu mai deverseze bălegarul în canalizarea comunei.

„Gheorghe Baştea este unul dintre foarte puţinii cetăţeni din comună care nu au vrut să înţeleagă că activitatea de creştere a animalelor se face respectând normele de igienă sanitară, ferma sa funcţionând în interiorul satului şi cauzând probleme grave de poluare a apelor, a aerului precum şi în trafic. Mai mult, acesta nu a vrut să răspundă pozitiv niciunei scrisori trimise de administraţia locală, şi nici în cadrul întâlnirilor avute cu primarul, viceprimarul sau alţi membri ai primăriei. Oamenii mi-au spus că au găsit reziduuri de la animale în toalete. Omeneşte, am vrut să-l ajut, dar el m-a ameninţat şi m-a înjurat de fiecare dată. Ieri (n.red. – marţi) l-am chemat la primărie, i-am dat adeverinţă pentru folosirea izlazului şi i-am spus că îl debranşez de la canalizare, conform somaţiei anterioare, lucru pe care l-am făcut mergând acolo cu poliţia şi jandarmeria, pentru că oamenii din primărie s-au temut de reacţia lui. Are termen zece zile să-şi mute efectivul de animale în afara satului, altfel îl sancţionez. Nu este normal însă ceea ce a făcut doamna colonel STS, cu intervenţii şi ameninţări la nivelul acesta, de aceea m-am adresat superiorilor ei şi Cancelariei primului ministru”, a mai spus primarul Filimon.

Hot this week

Topics

Mai mult

    După ce a dat 90 miliarde de euro Ucrainei, Leyen spune că mai trebuie dați 70

    Împrumutul de 90 de miliarde de euro acordat Ucrainei...

    Trump își dă afară purtătoarea de cuvânt după câteva zile

    Președintele american Donald Trump a declarat vineri că noua...

    Șeful CJ Mureș anunță o nouă creșă la Miercurea Nirajului

    Am inaugurat o nouă creșă cu 40 de locuri...

    Mehedinți vrea să profite la maximum de viitorul Program Interreg IPA România–Serbia pentru 2028–2034

    La Palatul Culturii „Teodor Costescu” din Drobeta-Turnu Severin, a...

    Merz: Susțin atacurile ucrainene asupra instalațiilor energetice rusești

    Cancelarul german Friedrich Merz a susținut astăzi Ucraina în...

    Vučić: Croația se amestecă brutal în alegerile din Serbia

    Liderul listei „Serbia Unită”, Aleksandar Vučić, a declarat în...

    Articole relationate

    Categorii populare