Home Actualitate Va crește presiunea pentru canalul Bâstroe

Va crește presiunea pentru canalul Bâstroe

0

Ucraina trebuie să fie pregătită să exporte cereale aproape în exclusivitate prin porturile sale de la Dunăre, deoarece Rusia blochează practic livrările prin porturile de la Marea Neagră, a anunţat marţi Autoritatea Porturilor Maritime din Ucraina, informează Reuters.

Moscova a ameninţat că nu va prelungi acordul dincolo de data 18 iulie dacă nu sunt îndeplinite o serie de cerinţe, inclusiv eliminarea obstacolelor din calea exporturilor de cereale şi îngrăşăminte ruseşti. Potrivit oficialilor ruşi, promisiunile de susţinere a exporturilor Rusiei nu s-au materializat.

„În condiţiile în care Rusia blochează efectiv funcţionarea coridorului de cereale, trebuie să fim pregătiţi să trecem aproape întregul volum de export al noii recolte prin porturile dunărene”, a scris pe Facebook, directorul adjunct al Autorităţii Porturilor Maritime din Ucraina, Dmitro Barinov.ț

Chiar şi în condiţiile diminuării recoltei, Ucraina va avea nevoie să exporte peste 30 de milioane de tone de cereale, milioane de tone de uleiuri vegetale şi oleaginoase.

Dacă ar exista un coridor de cereale funcţional, aproximativ jumătate din exporturile agricole ucrainene ar ieşi prin porturile de la Marea Neagră, în timp ce un sfert ar trece prin porturile sale dunărene şi un alt sfert prin frontiera terestră de vest.

În cursul acestei luni, Autoritatea Porturilor Maritime din Ucraina a precizat că cele trei porturi de la Dunăre au exportat o cantitate record de trei milioane de tone de alimente numai în luna mai. Comparativ, o serie de surse citate de Reuters au dezvăluit că pe toată perioada anului 2021 cele trei porturi ucrainene de la Dunăre au procesat 5,5 milioane de tone de marfă.

Oficialii ucraineni din domeniul transporturilor spun că volumele de export ar putea fi mai mari dacă canalul său Bâstroe de pe Dunăre ar fi adâncit. În urmă cu o lună, un înalt oficial ucrainean declara că autorităţile de la Kiev ar dori să înceapă lucrările pentru a adânci canalul Bâstroe încă din acest an.

Ad

Exit mobile version