Uzbekistanul a declarat sâmbătă starea de urgenţă timp de o lună în republica autonomă Karakalpakstan, zguduită de o rară demonstraţie antiguvernamentală care l-a determinat pe preşedintele Şavkat Mirzoiev să renunţe la o propunere de amendament constituţional, transmite AFP conform Agerpres.
Într-un comunicat, serviciul de presă al preşedinţiei uzbece a explicat că starea de urgenţă are ca scop „asigurarea securităţii cetăţenilor” şi „revenirea la statul de drept” în acest teritoriu sărac din nord-vestul ţării.
Starea de urgenţă a intrat în vigoare duminică la miezul nopţii, ora locală, şi va dura până pe 2 august.
Cu câteva ore mai devreme, preşedintele Şavkat Mirzoiev, care s-a deplasat la faţa locului, a anunţat că renunţă la un proiect de amendament constituţional care ar fi redus autonomia Karakalpakstanului.
Mii de persoane au manifestat vineri împotriva acestui proiect pe străzile oraşului Nukus, capitala acestei regiuni deşertice. Acest protest a reprezentat cea mai mare provocare de până acum pentru regimul preşedintelui Mirzoiev, în funcţie din 2016.