Home Analize UTI CFM a finalizat lucrările de extindere a Terminalului de Plecări din...

UTI CFM a finalizat lucrările de extindere a Terminalului de Plecări din cadrul Aeroportului Cluj-Napoca, instalând tehnologii de ultimă generație

0

UTI CONSTRUCTION AND FACILITY MANAGEMENT, alături de asociații BOG’ART și ACI CLUJ, a finalizat proiectul de Extindere a Terminalului Plecări din cadrul Aeroportului Internațional Avram Iancu Cluj-Napoca. Compania noastră a avut rolul de a proiecta și executa toate lucrările de instalații electrice, HVAC și sanitare, BMS (Building Management System), securitate aeroportuară și curenți slabi. 

De asemenea, UTI CFM a realizat lucrările de balizaj aferente platformei de parcare a aeronavelor. 

Printre soluțiile implementate de UTI CFM, un rol important îl au cele care asigură eficiența energetică. Astfel, menționăm sistemul de producere a energiei electrice cu panouri fotovoltaice, menit să asigure o parte din consumul energetic al aerogării. Tot în vederea economisirii energiei, au fost instalate pompe de căldură și panouri pentru producerea apei calde menajere.  

Sistemele TVCI instalate pe Aeroportul Cluj-Napoca au capabilități de face recognition și analiză video avansată 

Terminalul și zonele adiacente ale Aeroportului Internațional Avram Iancu Cluj-Napoca sunt supravegheate cu camere video de înaltă rezoluție și sunt integrate cu o soluție de ultimă generație de recunoaștere facială bazată pe algoritmi de Inteligență Artificială. Această tehnologie inovatoare permite creșterea gradului de securitate prin identificarea rapidă a persoanelor căutate și asigură suportul decizional necesar în situații operaționale carasteristice unei aerogări. 

Se adaugă soluția de analiză video bazată pe Inteligență Artificială, care asigură prelucrarea automată a imaginilor video și detecția evenimentelor de interes cum ar fi: bagaje abandonate, staționări sau accesarea unor zone interzise, incidente.  

Securitate și rapiditate în procesarea pasagerilor

Pe Aeroportul din Cluj-Napoca se regăsesc încă din 2021 echipamente pentru controlul bagajelor de cabină și de cală care folosesc tehnologie de tip computer tomograf. De altfel, Aeroportul din Cluj-Napoca a fost primul din România în care pasagerii au putut trece de controlul de securitate fără să scoată laptopurile, telefoanele și recipientele cu lichide din bagajele de cabină. Echipamentele de scanare pentru gențile de cabină au fost integrate cu un sistem de returnare automată a tăvilor. 

În vederea creșterii capacității și vitezei de procesare a pasagerilor, în 2024 fluxurile de securitate au fost extinse cu noi linii de scanare cu raze x, acestea fiind dotate, de asemenea, cu sisteme automate de returnare a tăvilor. Integrarea celor două soluții are rolul de a crește confortul călătorilor. 

Un rol extrem de important îl are și sistemul de detecție și alarmare la incendiu, care are scopul de a identifica un incendiu încă din stadiu incipient și de a comanda alarmarea vocală, activarea sistemelor de evacuare a fumului, precum și deschiderea ușilor de evacuare. Sistemul de adresare publică permite efectuarea de anunțuri publice în terminal și alarmarea vocală în caz de incediu. 

Sistemele și tehnologiile instalate în cadrul Aeroportului Internațional Avram Iancu Cluj-Napoca au fost integrate în soluția BMS (Building Management System) care asigură un control și un management eficient al acestora.

***

UTI CONSTRUCTION AND FACILITY MANAGEMENT este lider regional pentru tehnologii aeroportuare, 

în portofoliul nostru regăsindu-se majoritatea aeroporturilor din România, pentru care compania a livrat soluții și servicii complexe. Am participat la construcția de la zero a Aeroportului Internațional Brașov – Ghimbav și în acest aeroport am implementat primul turn de control virtual din România și din Europa de Sud-Est. De asemenea, în 2021 am derulat lucrări de reabilitare și modernizare a primului city airport din RomâniaAeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa – Aurel Vlaicu. În 2023 am încheiat lucrările de extindere și modernizare a Aeroportului Internațional Sibiu. 

UTI CFM a mai derulat lucrări de extindere și modernizare la aeroporturile: Henri Coandă, Satu-Mare, Oradea, Constanța, Bacău, Suceava, Iași, Craiova, Timișoara.

Ad

Exit mobile version