Home Analize USS Fitzgerald accident lângă Japonia: 7 marinari americani dispăruți

USS Fitzgerald accident lângă Japonia: 7 marinari americani dispăruți

0

Șapte marinari americani sunt dați dispăruți după ciocnirea dintre un distrugător al Marinei americane și o navă comercială filipineză în zori zilei de sâmbătă, a anunțat paza de coastă japoneză, potrivit agenției de presă Kyodo, citată de AFP.

Ciocnirea dintre USS Fitzgerald și ACX Crystal s-a produs în jurul orei locale 02.30 (vineri, 17.30 GMT), în timp ce distrugătorul opera la circa 56 de mile marine sud-vest de orașul japonez Yokosuka, a precizat mai devreme Flota americană din Oceanul Pacific într-un scurt comunicat.

Marina americană a mai anunțat că un marinar a fost evacuat cu elicopterul, lăsând să se înțeleagă că fusese grav rănit și necesita un tratament de urgență.

Paza de coastă japoneză este prezentă în zona respectivă. Distrugătorul USS Dewey (DDG 105), ajutor medical și două remorchere ale Marinei americane au fost trimise la locul incidentului. De asemenea, forța aeriană a Marinei este pregătită să ofere ajutor.

Imagini difuzate de postul de televiziune NHK au arătat că distrugătorul a luat apă, partea tribord fiind grav avariată. În schimb, partea babord este avariată ușor.

„USS Fitzgerald a fost avariat la tribord deasupra și sub linia de plutire”, a precizat Flota Pacificului.

Distrugătorul funcționează în continuare cu propriul motor, dar „propulsia sa este limitată”.

Ad

Exit mobile version