Colectarea banilor pentru așa-zis-ul fond al clasei ar putea fi pedepsită contravențional cu amendă între 1000 și 2000 de lei, prevede un proiect de lege semnat de parlamentari USR-PLUS, depus joi la Parlament, care modifică Legea educației naționale. Președintele Federației Asociațiilor de Părinți, Iulian Cristache, spune însă că inițiativa „este o prostie”, întrucât această interdicție este deja reglemantată prin Regulamentul de Organizare și Funcționare.
„Am depus astăzi în Parlament o nouă inițiativă legislativă în care solicit ferm ca practica strângerii ilegale de bani de la părinți și copii să fie eliminată și pedepsită. Prezenta modificare legislativă introduce o nouă sancțiune cu caracter contravențional care poate fi constatată și aplicată de ofițerii sau agenții de poliție competenți din cadrul Ministerului Afacerilor Interne. Anticipăm faptul că aceste modificări legislative propuse vor duce la o corijare definitivă a modului în care elevii, părinții, dascălii, personalul din toate unitățile de învățământ și chiar factorul politic, văd și înțeleg obișnuința de a solicita, în mod regulat, la intervale de timp repetate, sume de bani pentru a putea oferi elevilor o educație adecvată în cele mai bune condiții”, a scris pe Facebook deputatul USR-PLUS Filip Hăvârneanu, inițiator al legii.