Într-un moment în care atacurile urșilor asupra oamenilor au devenit de mult o rutină mortală în România, userista de la Mediu, Diana Buzoianu, vine cu o propunere legislativă aiuritoare, care aproape frizează bășcălia politico-administrativă. Un proiect de OUG pus în dezbaterea publică introduce tranchilizarea și mutarea urșilor care ajung în localități ca metodă de rezolvare a crizei. Însă, dincolo de retorica ecologistă, ideea promovată de Buzoian e strict frecție la piciorul de lemn: urșii mutați se întorc adesea, costurile sunt imense, iar populația supradimensionată cu cca.300% a speciei continuă să distrugă vieți și proprietăți, transmite Inpolitics.
Ministra Buzoianu propune ca animalele problemă să fie adormite și mutate în alte fonduri cinegetice, parcuri naționale sau zone împădurite. Însă realitatea demonstrează că relocarea este adesea doar o pauză scurtă: numeroase studii și experiența din ultimii ani arată că urșii relocati revin în localități, ba chiar pot deveni mai agresivi, obișnuiți deja cu hrana ușor de găsit la tomberoanele oamenilor.
În plus, relocarea – oricum blamată de specialiști și de marile organizații de protecție a animalelor – nu oferă nicio garanție: Ursul mutat într-o pădure din alt județ poate parcurge lejer zeci de kilometri și se poate întoarce rapid, cum spuneam, exact acolo de unde a plecat și unde știe că găsește mîncare. Zonele de relocare sunt și ele populate de alți urși, ceea ce provoacă lupte pentru teritoriu și riscul ca animalul să fie omorît de semenii săi. Procedurile sunt extrem de costisitoare, iar efectele sunt de cele mai multe ori temporare.
Mai mult, ordonanța introduce noțiunea de „urs habituat”, adică animalul care a pierdut frica de om și vine constant după hrană. Problema este că tocmai acești urși sunt cel mai greu de „reeducat” și, în mod evident, niciun somnifer și nicio mutare nu îi vor face să uite gustul hranei din curțile oamenilor.
În concluzie, propunerea Dianei Buzoianu seamănă mai degrabă cu un fond de ten aplicat pe o rană gravă. România nu are nevoie de spectacole cu urși adormiți și transportați în camion, ci de o strategie realistă, bazată pe controlul efectivelor, pe protejarea oamenilor și pe responsabilizarea autorităților. Pînă atunci, ursul nu pleacă nicăieri. Doar oamenii rămîn captivi în propriile gospodării, așteptînd să vadă dacă soluția cu tranchilizantul va fi mai mult decît o farsă scumpă.
