Judecătorul Alin Ene, membru al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), reclamă, luni, o ”presiune directă şi inadmisibilă” asupra Curţii Constituţionale, după ultimele declaraţii ale unor lideri USR. Afirmaţiile politicienilor care fac referire la numirea de către partidele din coaliţie a unor judecători constituţionali ”pun sub semnul întrebării respectul pentru independenţa justiţiei şi pentru principiile statului de drept”. ”Ceea ce este însă cu adevărat îngrijorător este dorinţa de a transmite public acest mesaj”, a adăugat judecătorul.
”Declaraţiile recente prin care liderii unui partid din coaliţia de guvernare atrag public atenţia judecătorilor CCR, reamintindu-le că au fost numiţi de actuala majoritate, reprezintă o presiune directă şi inadmisibilă asupra Curţii. Astfel de afirmaţii, lansate cu doar câteva zile înainte ca judecătorii CCR să se pronunţe asupra unei legi promovate de coaliţie – lege marcată de vădite vicii de neconstituţionalitate – pun sub semnul întrebării respectul pentru independenţa justiţiei şi pentru principiile statului de drept”, a scris, luni, pe Facebook, judecătorul Alin Ene, membru al Consiliului Superior al Magistraturii.
