În toamna anului 1918, Valeriu Hetco a pus primul drapel românesc pe o clădire publică din Beiuș. Apoi, deși avea nouă copii, cu riscul vieții, el a acceptat să fie desemnat drept delegat la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia. Participarea sa la Marea Unire l-a expus represiunilor. În 5 februarie 1919, Beiușul a fost ocupat de armata Ungariei sovietice, iar mai mulți lideri ai românilor au fost asasinați. Valeriu Hetco a scăpat cu viață pentru că a fost prevenit de prietenii săi maghiari și s-a ascuns, își amintește nepoata sa, profesoara Lucia Lungu.
”La întoarcerea acasă, în așteptarea armatei române, au venit, de fapt, hoardele maghiare, și ar fi împărtășit aceeași soartă cu Ciorda și Bolcaș, aceste două mari personalități ale Beiușului și ale Ardealului. I s-a spus acest lucru și a fost ascuns și după ce au plecat ungurii a revenit, altfel împărtășea soarta lor„ a spus Lucia Lungu.
În Sâmbata Paștelui din 1919, Beiușul a fost eliberat de Armata Regală Română. După eliberare, Valeriu Hetco s-a implicat în reorganizarea școlilor și a Bisericii Greco-Catolice. A fost decorat de rege pentru activitatea sa, iar din partea noului episcop unit de Oradea, Valeriu Traian Frențiu, a primit noi dovezi de apreciere.
În anii Celui de-al Doilea Război Mondial, în Beiuș a fost mutat sediul episcopiei greco-catolice, pentru că Oradea fusese ocupată de maghiari. Valeriu Hetco a devenit vicar general. Sfârșitul războiului a adus și declanșarea persecuției împotriva Bisericii Greco-Catolice. Valeriu Hetco a refuzat să treacă la Biserica Ortodoxă. Deși pensionat, el a continuat să slujească și a devenit încă o dată un reper moral și o pildă pentru urmașii săi, spune strănepotul lui Valeriu Hetco, Valentin Lungu.
”Noi am fost crescuți într-un anumit fel și încercăm să ne creștem copiii cu anumite valori, cum ar fi credința în Dumnezeu, cum ar fi regalitatea, care a adus atâta bine poporului, și toleranța față de alte etnii și alte religii”, a spus Valentin Lungu.
Valeriu Hetco a fost nevoit să se mute din Beiuș, după ce a fost alungat din casa sa. Și-a sfârșit zilele la Oradea, în 1959, fără să fi acceptat nici un compromis de ordin moral.
