Unul dintre apropiaţii lui Trump a avut contacte cu Guccifer 2.0 despre care se spune că ar fi român

Unul dintre apropiaţii ai preşedintelui american Donald Trump, fost consilier al acestuia, a recunoscut că a avut contacte cu Guccifer 2.0, un hacker care a revendicat atacurile asupra conturilor de e-mail ale Partidului Democrat în cursul campaniei electorale de anul trecut şi în spatele căruia s-ar afla serviciile ruse de informaţii, potrivit agenţiilor americane de spionaj, relatează The Independent.

Roger Stone, strateg al Partidului Republican, a dat asigurări că discuţia private cu Guccifer 2.0 a fost „sumară, scurtă şi banală”. El a precizat că a avut contact cu hackerul după atacul informatic.

Interacţiunea a venit după un articol publicat pe site-ul de ştiri de dreapta Brietbart, care îl acuza pe Guccifer 2.0 că s-a aflat în spatele atacului informatic, nu statul rus, a precizat politicianul.

 Stone a precizat pentru New York Times că interacţiunea a fost „inofensivă” şi a implicat numai câteva mesaje directe. El a insistat că nu a colaborat cu Rusia sau cu hackeri.

„Ar fi nevoie de o maşină a timpului pentru a colabora”, a spus el, adăugând că preşedintele rus Vladimir Putin „nu a perfecţionat încă o maşină a timpului”.

Strategul, care a pus capăt oficial implicării în campania lui Trump în 2015, spune că este în continuare un „confident” al preşedintelui.

Poreclit „scamatorul murdar”, el are o reputaţie pentru tactici de campanie de culise şi pentru promulgarea de teorii ale conspiraţiei despre rivalii săi politici.

Principalele posturi de televiziune de ştiri din SUA au refuzat să îl mai invite în cursul campaniei electorale din 2016, după ce a folosit un termen jignitor rasist pentru a descrie un jurnalist de culoare.

Săptămâna trecută, republicanul a repetat acuzaţiile lansate de Trump potrivit cărora Barack Obama a ordonat interceptarea comunicaţiilor din Trump Tower înainte de alegerile prezidenţiale. „Cred că (Trump – n.r.) a fost sub supraveghere din partea Guvernului federal, a agenţiilor de informaţii, în timp ce era candidatul republican la preşedinţie”, a declarat el pentru Russia Today. „Acesta este un scandal mai mare ca Watergate”, a adăugat el.

Echipa lui Obama a respins vehement acuzaţiile.

De asemenea, Stone a spus că are un „canal ascuns perfect legal” pentru a discuta cu fondatorul WikiLeaks Julian Assange, a cărui organizaţie a publicat e-mailurile furate de la Partidul Democrat.

Potrivit unui raport FBI, Guccifer 2.0, care susţine că este român, ar fi de fapt un proiect al serviciilor secrete ruse şi nu o persoană reală

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump publică o fotografie cu Kim Jong Un: Avem relații excelente

    Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a publicat...

    Asia de Sud-Est: America pierde, China câștigă

    În țările din Asia de Sud-Est cresc îndoielile cu...

    S-au furat 210 statui ale lui Mozart din grădina casei sale din Salzburg

    Persoane necunoscute au furat 210 statui ale compozitorului Wolfgang...

    Siria păstrează bazele rusești in ciuda presiunilor externe

    Siria demonstrează că este gata să păstreze relații de...

    Financial Times: De ce ascunde Ucraina numărul rachetelor rusești

    Ucraina a încetat să raporteze public rachetele lansate de...

    Bloomberg: Blocada americană împotriva Iranului mai mult pe hârtie

    Secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessent, a anunțat pregătiri pentru...

    The Economist: Marea surpriză economică a războiului din Iran

    China a preluat în mod neașteptat rolul OPEC de...

    Articole relationate

    Categorii populare