Home Analize Ungaria vrea gazul Ciprului

Ungaria vrea gazul Ciprului

0

În loc de sancţiuni şi plafonări de preţuri ar fi necesară atragerea de noi surse şi construirea de noi rute de transport pentru a rezolva criza europeană a aprovizionării cu energie, aşadar exploatarea zăcămintelor de gaze naturale descoperite în apropierea coastei Ciprului ar trebui să primească sprijin cât mai curând posibil, a declarat ministrul ungar de externe şi al comerţului exterior, Péter Szijjártó, luni, la Nicosia.

Într-o conferinţă de presă susţinută împreună cu omologul său cipriot, Ioannis Kasoulides, şeful diplomaţiei ungare a declarat că Europa se confruntă cu mari provocări astăzi, iar măsurile punitive “eşuate” care au fost luate ca răspuns la războiul din Ucraina îngreunează şi mai mult situaţia.

Ministrul a spus că una dintre cele mai grave probleme o reprezintă criza energetică, iar orice măsură care reduce cantitatea de gaze naturale disponibilă pe piaţa continentului nu va face decât să o agraveze. Potrivit politicianului maghiar, acest lucru nu ar trebui să surprindă pe nimeni, întrucât este un principiu fundamental al economiei că reducerea ofertei duce la creşterea preţurilor, astfel că cei de la Comisia Europeană ar trebui, mai degrabă, să depună eforturi pentru extinderea surselor.

“În loc de sancţiuni şi plafonări de preţuri ar fi necesară atragerea de noi surse şi construirea de noi rute de transport, iar în asta, Ciprul poate reprezenta o oportunitate serioasă pentru Europa”, a subliniat Péter Szijjártó. Prin urmare, ar fi important ca UE să se gândească la modul în care poate facilita începerea cât mai timpurie a extracţiei şi construcţia unei conducte de gaze dinspre Cipru, a adăugat ministrul de externe.

Ad

Exit mobile version