Home Analize Ungaria şi Polonia îşi proclamă victoria la Bruxelles

Ungaria şi Polonia îşi proclamă victoria la Bruxelles

0

Ungaria şi Polonia nu numai că au reuşit să obţină sume serioase, în plus şi-au apărat demnitatea naţională la summitul Uniunii Europene, a spus prim-ministrul ungar Viktor Orbán marţi, la Bruxelles, după negocierile purtate timp de patru zile privind cadrul financiar multianual pe perioada 2021-2027 şi pachetul de redresare economică pe fondul crizei de coronavirus. În cursul conferinţei de presă ţinute împreună cu prim-ministrul polon Mateusz Morawiecki la ambasada UE a Poloniei la Bruxelles, prim-ministrul ungar a declarat că cele două ţări au reuşit să-şi precizeze clar poziţia: nu se poate accepta din partea celor care au moştenit statul de drept să dea lecţii şi să facă critica popoarelor care au luptat pentru libertate, care au trecut prin vremuri grele şi au făcut multe împotriva regimului comunist, transmite agenția maghiara de stiri MTI.

Viktor Orbán a precizat: au respins cu succes orice încercare
de a lega cele două chestiuni extrem de importante, banii Uniunii
şi statul de drept, şi au insistat asupra înfiinţării unui mecanism
complet nou referitor la această problemă.

Înfrângerea tendinţelor amintite este un succes atât pentru
Ungaria, cât şi pentru Polonia, a spus, adăugând că, potrivit
poziţiei Ungariei, cele două teme trebuie tratate separat, ceea ce
a şi fost obţinut în cursul negocierilor.

În viitorul apropiat trebuie să revenim asupra chestiunii
statului de drept pentru a clarifica această noţiune, a spus Viktor
Orbán.

“Succesul negocierilor arată că niciun adversar nu ne poate
învinge dacă ne unim forţele”,
a afirmat prim-ministrul ungar.

Negocierile au adus experienţa unei lupte importante, dar şi
drepte alături de Polonia, a adăugat Orbán.

El a evidenţiat printre reuşitele obţinute cantitatea
subvenţiilor prevăzute pentru integrarea zonei Balcanilor de Vest
în UE şi lărgirea Uniunii. În opinia sa, Uniunea Europeană are mai
mare nevoie de Serbia, decât Serbia de UE, dat fiind că arhitectura
securităţii europene nu poate funcţiona bine fără Serbia.

În legătură cu acest subiect, Mateusz Morawiecki a considerat
un punct extrem de important suma defalcată din bugetul Uniunii
pentru lărgire, deoarece, în opinia sa, fără extinderea Uniunii
s-ar crea în Balcanii de Vest un vacuum care poate fi umplut,
printre altele, de Rusia, Turcia sau China.

“Noi, Uniunea Europeană trebuie să ocupăm poziţii acolo”, a
formulat Morawiecki. Cu privire la statul de drept, a subliniat
printre altele că s-a reuşit să se facă clar că nu poate exista
corelaţie între dimensiunea politică şi cea economică.

Interesul Poloniei este apărarea statului de drept, precum şi
controlul strict asupra cheltuirii banilor şi asupra statului de
drept. Nu se pot accepta însă atacurile politice repetate împotriva
ţării de ani de zile, fără motive reale, a adăugat prim-ministrul
polonez.

Viktor Orbán a subliniat că, în viitorul apropiat, Consiliul
Uniunii Europene va relua problemele pentru care încă nu s-au găsit
soluţii – printre care şi transparenţa organizaţiilor
neguvernamentale care desfăşoară o activitate politică, fiind
susţinute din banii UE, şi care atacă propriile guverne într-un mod
inadmisibil.

Cu privire la fondurile UE care revin regiunilor cel mai slab
dezvoltate, prim-ministrul a precizat: Ungaria consideră că munca
este cheia succesului.

Fondurile UE vor da roade numai datorită dăruirii şi muncii
oamenilor maghiari. Aceasta ne garantează că “vom avea şapte ani
foarte fericiţi”
– a spus.

“Doresc tuturor maghiarilor să nu aibă niciodată o dimineaţă
mai puţin reuşită decât cea de azi”
, a completat prim-ministrul.

Ad

Exit mobile version