spot_img
20 C
București
marți, octombrie 15, 2024
AcasăAnalizeUngaria protestează, România tace: Controversata lege lingvistică din Ucraina a intrat în...

Ungaria protestează, România tace: Controversata lege lingvistică din Ucraina a intrat în vigoare. Presa online va avea obligaţia să publice materialele şi în limba ucraineană. Numai conversaţiile private şi slujbele religioase pot avea loc în limba minorităților

-

Legea politicii lingvistice de stat din Ucraina, intens disputată de către minorităţi, a intrat marţi în vigoare. Potrivit acesteia, fiecare cetăţean ucrainean are obligaţia să cunoască limba ucraineană, limba oficială a statului, transmite agenția maghiară de știri MTI.

- Reclama -
Potrivit legii funcţionării limbii ucrainiene ca limbă de stat,majoritatea prevederilor legii intră în vigoare la două luni de la publicare, adică de la 16 iulie, însă norma care impune ca la dobândirea cetăţeniei ucrainiene să fie necesară susţinerea unui test de limbă, va intra în vigoare abia peste doi ani, a adăugat agenţia ucraineană de ştiri UNIAN.

Pe portalul de ştiri gordonua.com s-a mai subliniat că pentru
publicarea şi în variantă ucraineană a publicaţiilor tipărite
într-o limbă străină, legea prevede o perioadă de graţie de doi ani
şi jumătate, iar în cazul publicaţiilor cu caracter local (adică
fără distribuţie la nivel naţional), una de cinci ani. Presa online
are obligaţia să publice materialele şi în limba ucraineană abia
începând cu 16 iulie 2022.

- Advertisement -

Parlamentul Ucrainei a adoptat Legea politicii lingvistice de
stat din Ucraina în grabă, la 25 aprilie, înainte de preluarea
funcţiei de preşedinte de către noul şef de stat, Volodymyr
Zelensky. Fostul preşedinte Petro Porosenko a semnat legea la 15
mai. Zelensky a depus jurământul oficial la 20 mai.

Împotriva legii au protestat vehement şi organizaţiile maghiare
din Ucraina Subcarpatică, deoarece, potrivit acestora, noua lege
elimină toate drepturile lingvistice de până acum ale
minorităţilor. Şi asta întrucât legea face ca folosirea limbii
ucrainiene să fie, practic, obligatorie peste tot, cu excepţia
conversaţiilor private şi a slujbelor religioase. În plus, legea
prevede şi răspundere juridică pentru nerespectare prevederilor.

- Advertisement -

Zelensky a promis încă din aprilie, la adoptarea de către
parlament a legii, că după preluarea funcţiei de şef de stat va
supune legea unei examinări, pentru a se asigura că aceasta
respectă drepturile tuturor cetăţenilor.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img