Guvernul Ungariei a decis să prelungească până la 1 iulie măsurile de îngheţare a preţurilor la carburanţi şi la anumite alimente, a anunţat premierul ungar Viktor Orbán, miercuri conform agenției maghiare de știri MTI.
Premierul a spus, într-un clip video publicat pe pagina sa de Facebook, că guvernul a abordat problema preţurilor la carburanţi şi la alimente în cadrul şedinţei sale de miercuri. Orbán a subliniat că preţurile cresc în toată Europa, cauza principală a creşterii fiind războiul, iar până la încheierea acestuia, preţurile vor tot creşte.
“Cu toate acestea, în Ungaria nu putem sta cu mâinile în sân: guvernul face tot posibilul pentru a proteja familiile de consecinţele creşterii preţurilor”, a declarat premierul. Orbán a adăugat că acesta este motivul pentru care au aplicat măsura îngheţării preţurilor la carburanţi şi la anumite alimente, însă perioada pentru care a fost valabilă această măsură urmează să expire în curând.
“Astăzi a trebuit să hotărâm ce să facem. Am decis să prelungim până la 1 iulie îngheţarea preţurilor la carburanţi şi alimente, astfel că preţurile rămân aceleaşi atât pentru carburanţi, cât şi pentru alimente. Facem tot posibilul pentru a proteja familiile”, a subliniat Viktor Orbán.
Prețul carburanților este plafonat din octombrie la 6,3 lei.