La Valea Mare, în judeţul Bacău, a fost inaugurată o casă a ceangăilor maghiari, cumpărată şi reabilitată cu sprijinul statului ungar.
În anul 2018, grupul mobil al Colegiului Şcolii Populare Maghiare (Magyar Népfőiskolai Collegium – MNC) a cumpărat o casă tradiţională de ceangăi, în satul Valea Mare, sat contopit cu satul Faraoani, din judeţul Bacău. Casa a fost restaurată în forma sa originală şi pusă la dispoziţia Asociaţiei “Tavaszi Szél” (Vânt de primăvară), care a fost înfiinţată de maghiarii ceangăi din Valea Mare şi Faraoani. Clădirea, care are o suprafaţă utilă de 100 de metri pătraţi, inclusiv pivniţa, se află de mai bine de jumătate de an în posesia asociaţiei de păstrare a tradiţiilor, însă inaugurarea oficială a avut loc abia duminică.
În discursul său, rostit la festivitatea de inaugurare, Péter Szilágyi, subsecretar de stat în cadrul Secretariatului de stat responsabil pentru politici naţionale al Cancelariei Prim-ministrului ungar, a urat tuturor membrilor comunităţii să se simtă ca acasă în acest imobil şi să ofere un exemplu şi satelor dimprejur.
Acesta a menţionat că Guvernul ungar acordă o atenţie deosebită consolidării şi sprijinirii comunităţilor maghiare care trăiesc în etnosporă (grupuri izolate de maghiari unde procentul lor este foarte redus), iar ultimul deceniu a demonstrat că există o cale pentru menţinerea acestora. “Nu vom renunţăm la nicio comunitate maghiară, fiecare maghiar contează, indiferent dacă trăieşte dincolo de ocean sau în colţurile Moldovei”, a declarat politicianul.
Subsecretarul de stat a amintit de Petrás Incze János, călugăr romano-catolic din secolul al XIX-lea, originar din Faraoani, care şi-a slujit poporul nu doar în biserică, ci şi prin culegerea comorilor folclorice ale ceangăilor din regiunea Moldovei. În opinia sa, Petrás Incze János nu ar fi reuşit să îşi îndeplinească misiunea dacă nu ar fi avut ajutoare şi susţinători din rândul comunităţii locale. Acesta a mai adăugat că este nevoie şi acum de ajutor şi sprijin pentru a întări determinarea, a creşte perseverenţa şi a căli voinţa ceangăilor.
Casa reabilitată a fost binecuvântată de Felix Măriuţ, preot romano-catolic din Moldova, care celebrează slujbe religioase în limba maghiară pentru ceangăi, şi de István Csűry, fostul episcop al Eparhiei Reformate de pe lângă Piatra Craiului.
În cadrul ceremoniei, au fost citite mesajele dedicate acestui eveniment ale prim-ministrului ungar, Viktor Orbán, şi László Kövér, preşedintele Parlamentului ungar.
Cristina Ciuraru-Pal, primarul social-democrat al comunei Faraoani, şi-a început discursul în limba maghiară, după care a trecut la limba română, şi a subliniat că va acorda tot sprijinul pentru păstrarea tradiţiilor locale.
Numărul romano-catolicilor din comuna băcăuană Faraoani, care vorbesc limbă maghiară, la un anumit nivel, este estimat la 650-700 de persoane.