Ungaria merge pe mâna rușilor să construiască cele două noi unităţi ale centralei nucleare Paks 

Construirea celor două noi unităţi ale centralei nucleare Paks este în interesul economiei naţionale şi al securităţii naţionale, iar Rosatom este capabilă să realizeze investiţia – a declarat ministrul afacerilor externe şi comerţului exterior Péter Szijjártó agenţiei ungare de presă MTI joi, la Istanbul, după ce a discutat cu directorul general al Rosatom, Alexei Lihaciov.

Ministrul a precizat: în cadrul discuţiei, conducătorii Rosatom au asigurat Ungaria că sunt în continuare capabili să realizeze investiţia, din punct de vedere tehnologic. El a adăugat că Agenţia Ungară pentru Energie Atomică examinează în prezent cererile de autorizare depuse, iar odată ce acestea vor fi aprobate, construcţia centralei ar putea intra în faza următoare. 

“Puterea nucleară, construirea celor două noi unităţi ale centralei nucleare servesc interesele securităţii naţionale, economiei naţionale şi strategiei naţionale a Ungariei, vor asigura o aprovizionare cu energie a Ungariei mai sigură şi mai previzibilă” – a declarat Péter Szijjártó. 

Ministrul a subliniat: la sfârşitul primului sfert al secolului 21, lumea – în special Europa şi, implicit, Ungaria – trebuie să facă faţă unor provocări la care nimeni nu s-a aşteptat. Nu e vorba doar despre securitatea noastră fizică, ci şi despre securitatea aprovizionării cu energie – a adăugat. 

El a subliniat: funcţionarea pieţei mondiale a energiei este îngreunată de provocări enorme şi ţări precum Ungaria, ale căror energie se asigură îndeosebi din import, sunt deosebit de sensibile la aceste dificultăţi. 

Ministrul a afirmat: interesul Ungariei este autonomia cât mai mare în privinţa producţiei de energie, ceea ce necesită capacitate, iar energia nucleară reprezintă posibilitatea capacităţii maxime în producţia de energie proprie. 

Péter Szijjártó a apreciat că energia nucleară este o modalitate ieftină, sigură şi ecologică a producerii energiei, care asigură ca Ungaria să menţină preţurile reduse la utilităţi şi să îşi îndeplinească obiectivele asumate în domeniul protecţiei mediului.

Hot this week

Topics

Mai mult

    CIA a cumpărat agenți cu viagra

    Foști oficiali ai serviciilor secrete americane au dezvăluit că...

    Trump a transformat NATO într-o afacere pentru industria militară americană. ROMÂNIA VA PLĂTI!

    Președintele SUA, Donald Trump, a transformat efectiv relația SUA-NATO...

    Putin l-a sunat pe Trump să îi spună că victoria în Ucraina e aproape

    Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a declarat, în cadrul unei...

    Miliardarul lui Macron

    Președintele francez Emmanuel Macron, având în vedere planurile sale...

    Omul cheie de la Beijing

    Înaintea unui posibil al patrulea mandat, președintele chinez Xi...

    Rareș Bogdan: 10 motive să iubești la nebunie America

    10 motive să iubești la nebunie SUA. La mulți...

    Articole relationate

    Categorii populare