Home Analize Ungaria este destinaţia de investiţii numărul 1 pentru companiile chineze în Europa...

Ungaria este destinaţia de investiţii numărul 1 pentru companiile chineze în Europa Centrală

0

Strategia guvernului de deschidere spre Est s-a dovedit, în mod clar, o poveste de succes, dat fiind faptul că Ungaria a devenit azi destinaţia de investiţii numărul unu pentru companiile chineze în Europa Centrală, a declarat, joi, ministrul ungar al Afacerilor Externe şi al Comerţului Exterior, Péter Szijjártó.

Potrivit unui comunicat remis de Ministerul Afacerilor Externe
şi al Comerţului Exterior, ministrul a participat la predarea halei
de producţie a companiei de automobile S.E.G.A. Hungary în
localitatea Szirmabesenyő, la care a fost anunţat şi un nou proiect
de cercetare şi dezvoltare. Compania chinezească îşi va înfiinţa
cea mai mare uzină din Europa în această localitate din apropierea
oraşului Miskolc, unde va produce cele mai moderne demaroare şi
generatoare. Statul va oferi un sprijin de 1,3 miliarde de forinţi
(3,57 milioane de euro) pentru programul de investiţii în valoare
de 4,5 miliarde de forinţi (12,37 milioane de euro), în timp ce
compania va angaja încă 40 de ingineri şi va păstra efectivul
actual de 1426 de angajaţi.

În discursul său, ministrul a subliniat că ultimii 10-15 ani au
adus mari schimbări în economia mondială, procesul fiind accelerat
şi mai mult de pandemia de coronavirus şi de criza economică care o
însoţeşte.

“La nivel global, raporturile de putere sunt în transformare în
fiecare sector industrial. Începutul noii ere economice mondiale
este marcat de o competiţie extrem de acerbă pentru redistribuirea
capacităţilor economice la nivel mondial” – a spus el.

Ministrul a evidenţiat că sistemul de relaţii între Est şi Vest
este în curs de reorganizare. În opinia sa, acest lucru este bine
ilustrat de faptul că, faţă de 2007, când 80% din investiţiile
globale erau finanţate de capitalul occidental şi doar 20% de cel
din Est, anul trecut proporţia era complet inversă: ponderea
Estului a crescut la 70%, iar cea a Occidentului a scăzut la 30%.

El a amintit de asemenea că Estul a devenit competitiv în ceea
ce priveşte resursele financiare, recuperând în acelaşi timp
întârzierea tehnologică, în timp ce în privinţa forţei de muncă
disponibile a fost mereu înaintea Occidentului. Ministrul a
subliniat că, în perioada 2007-2020, ţările din Est şi-au dublat
performanţa economică şi tot în această zonă se află astăzi cea mai
mare zonă de liber schimb din lume.

Péter Szijjártó a calificat strategia de deschidere spre Est o
“poveste de succes indiscutabilă”, precizând că cel mai mare
investitor în Ungaria a fost Coreea de Sud în 2019, respectiv China
în 2020, iar anul acesta cele două ţări se află în concurenţă.

“Nu este exagerat să spunem că Ungaria este destinaţia de
investiţii numărul unu pentru companiile chineze în Europa
Centrală. Această situaţie a fost şi este foarte profitabilă atât
pentru Ungaria, cât şi pentru economia ungară şi poporul maghiar”,
a spus el.

“Noi facem ceea ce spunem, spre deosebire de ţările
vest-europene, cu care de obicei concurăm pentru aceste investiţii
şi care au atitudini uşor diferite la nivel de comunicare faţă de
realitate”, a adăugat ministrul.

Potrivit ministrului, China este al cincilea cel mai important
partener comercial al Ungariei, iar volumul schimburilor comerciale
dintre cele două ţări a crescut cu 21% în primele opt luni ale
acestui an.

Ad

Exit mobile version