Home Analize Ungaria cere suspendarea lui Frans Timmermans din funcția de prim vicepreședinte al...

Ungaria cere suspendarea lui Frans Timmermans din funcția de prim vicepreședinte al Comisiei Europene

0

Guvernul ungar i-a cerut preşedintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, să îl retragă pe Frans Timmermans din funcţia de prim-vicepreşedinte al executivului comunitar pe perioada campaniei pentru alegerile europarlamentare din luna mai, în condiţiile în care politicianul olandez a fost desemnat cap de listă al socialiştilor europeni pentru a-i succeda lui Juncker, transmite MTI conform Agerpres.

Gergely Gulyas, şeful de cabinet al premierului Viktor Orban, i-a trimis o scrisoare lui Jean-Claude Juncker în care atrage atenţia că executivul Uniunii Europene a fost reprezentat la recenta dezbatere din plenul Parlamentului European privind statul de drept în Ungaria de către Frans Timmermans.

‘Ne pare rău să vedem, totuşi, că domnul Timmermans, un critic constant al Ungariei, nu a ezitat să folosească intervenţia sa ca o ocazie pentru propria campanie electorală, făcându-se ecoul declaraţiilor opoziţiei de stânga ungare”, a menţionat Gulyas în scrisoare.

Potrivit oficialului ungar, comisarii europeni ar trebui să-şi exercite îndatoririle ”în deplină independenţă, integritate, demnitate, cu loialitate şi discreţie”, respectând Codul de conduită al Comisiei Europene.

”Credem că aceste principii trebuie să fie aplicate în orice circumstanţe, în special în timpul campaniilor electorale”, mai arată Gergely Gulyas în scrisoarea adresată preşedintelui CE, solicitând ca Frans Timmermans să fie trecut în concediu fără plată pe întreaga perioadă a campaniei pentru alegerile europarlamentare.

Timmermans a fost criticat şi de către Polonia, care susţine că acesta a încălcat Codul de conduită al Comisiei Europene prin faptul că a folosit telefonul de serviciu pentru a posta pe Twitter mesaje despre campania sa.

Ad

Exit mobile version