Guvernul ungar a solicitat asistenţa Înaltului Comisar pentru Minorităţi Naţionale al Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) pentru a obţine amânarea punerii în aplicare a noii legi ucrainene care ar închide, practic, şcolile minorităţilor din ţară începând din septembrie – a declarat marţi, la Haga, ministrul afacerilor externe şi comerţului exterior, Péter Szijjártó, potrivit informării primite de la minister.
În urma discuţiilor sale cu Înaltul Comisar OSCE, Kairat Abdrakhmanov, ministrul a subliniat: guvernul a decis la începutul războiului din Ucraina să nu ridice problema privării de drepturi a comunităţii maghiare din Transcarpatia pe durata conflictului armat, respectându-şi decizia atâta timp cât a fost posibil, însă noua lege controversată a înrăutăţit şi mai mult situaţia comunităţii naţionale maghiare.
“În urma legii adoptate în decembrie, acum realitatea se manifestă în plină forţă, deoarece şcolile minoritare din Ucraina vor înceta practic să mai existe începând din 1 septembrie anul acesta. Acest lucru este în mod evident inacceptabil” – a declarat el.
În prezent, în Ucraina există 99 de şcoli primare şi secundare ale minorităţii naţionale maghiare, care se vor transforma pe 1 septembrie din instituţii de învăţământ minoritare în instituţii de stat, în plus, vor fi desfiinţate bacalaureatul, admiterea şi formarea profesională în limbile naţionale – a reamintit ministrul.
El a adăugat: pe lângă acestea, după clasa a patra din şcolile generale, numărul de materii şi ore cu predare în limba maternă trebuie reduse la 20% iar dreptul de a alege limba de predare le va fi retras chiar şi universităţilor.
Péter Szijjártó a subliniat: “toate acestea se întâmplă într-o ţară care doreşte să devină membră a Uniunii Europene, în timp ce în Uniunea Europeană există reglementări solide care protejează comunităţile naţionale”.
“Astfel, în timp ce în Ungaria desfăşurăm cea mai mare operaţiune umanitară din istoria ţării, în timp ce îi primim pe copiii ucraineni refugiaţi în 1300 de grădiniţe şi şcoli, în Transcarpatia, aproape o sută de şcoli maghiare vor fi private de dreptul de a funcţiona şi în viitor ca şcoli cu predare în limba maghiară, ca şcoli ale minorităţii” – a precizat el.
“Acest lucru este în mod evident inacceptabil, este o ruşine. Este un caz împotriva căruia organizaţiile internaţionale şi Uniunea Europeană trebuie, ar trebui să ia măsuri” – a declarat ministrul.
În acest sens, el a salutat faptul că Înaltul Comisar al OSCE a fost întotdeauna înţelegător în această problemă, fiind întotdeauna dispus să o analizeze în mod obiectiv şi nu influenţat de pretenţii politice sau ideologii.
“El însuşi a spus clar că această situaţie este în mod clar inacceptabilă şi contrară dreptului internaţional, de aceea i-am cerut ajutorul pentru a amâna punerea în aplicare a legii în Ucraina” – a spus el.
Ministrul a subliniat că guvernul va continua să ia apărarea maghiarilor de peste hotare, dintre care mulţi sunt înrolaţi în armata ucraineană şi mulţi dintre ei au murit deja pe front.
El a arătat că “practic din 2014, nu doar an după an, ci lună după lună, săptămână după săptămână au fost adoptate în Ucraina legi care au anulat în mod continuu drepturile comunităţii naţionale maghiare şi au făcut imposibilă folosirea limbii materne în învăţământ, în mass-media, în domeniul culturii sau în administraţia publică”.