spot_img
0.9 C
București
vineri, decembrie 27, 2024
AcasăAnalizeUngaria are ”interese de securitate, politice şi economice” în Balcanii de Vest

Ungaria are ”interese de securitate, politice şi economice” în Balcanii de Vest

-

Ungaria are interese de securitate, politice şi economice în dezvoltarea rapidă a Balcanilor de Vest întrucât Ungaria se află în vecinătatea regiunii; statele de aici sunt partenere comerciale importante ale Budapestei, precum şi destinaţii preferate pentru investiţiile cu capital ungar, de asemenea, regiunea este situată pe o rută cu risc migraţionist, a subliniat, marţi, Péter Szijjártó, ministrul ungar al Afacerilor Externe şi al Comerţului Exterior, la o conferinţă de presă comună susţinută împreună cu Srdjan Darmanovic, ministrul de externe al Muntenegrului, la Podgorica, transmite agenția maghiaară de știri MTI.

- Reclama -

Politicianul maghiar a adăugat că este în interesul Ungariei ca
Balcanii de Vest să se dezvolte rapid şi ţările sale să adere cât
mai curând posibil la Uniunea Europeană. Prin urmare, Budapesta va
acorda tot sprijinul necesar Croaţiei, care momentan asigură
preşedinţia UE, pentru a deschide, înainte de luna iunie, şi
ultimul capitol de aderare încă nedeschis cu Muntenegru, totodată
să închidă şi cele şase capitole pentru care Muntenegru este deja
pregătit.

- Advertisement -

Ungaria consideră că politica de extindere este una dintre cele
mai importante politici ale Uniunii Europene. “Suntem convinşi că
după pandemie, nimic din economia mondială sau politica mondială nu
va fi la fel ca înainte. Din acest motiv, Uniunea Europeană trebuie
să facă faţă şi unei noi concurenţe şi suntem convinşi că poziţia
şi puterea Uniunii Europene în noua ordine mondială vor fi strâns
legate de succesul extinderii”,
a spus şeful diplomaţiei ungare. Cu
cât Uniunea Europeană este mai mare, cu atât va putea juca un rol
mai important în noua ordine politică mondială, a adăugat
politicianul.

“Iar pentru aceasta este nevoie ca Uniunea Europeană să nu
piardă Balcanii de Vest, ci să poată să o integreze”,
a punctat
Péter Szijjártó.

- Advertisement -

Dezvoltarea economică în viitor a ţărilor din Balcanii de Vest
poate ajuta în mare măsură la succesul relansării economiei ungare,
a subliniat ministrul. Acesta a mai adăugat că, deşi Muntenegru şi
Ungaria nu sunt ţări vecine, economiile lor sunt strâns legate.
Spre exemplu, anul trecut cifra de afaceri a fost de peste 100 de
milioane de euro. Muntenegru este o destinaţie extrem de importantă
pentru exporturile farmaceutice ungare, o parte semnificativă a
importurilor ungare de aluminiu provin din Muntenegru, iar OTP, cea
mai mare bancă a Ungariei, este şi cea mai mare bancă din
Muntenegru. Filiala OTP din Muntenegru este cel mai mare creditor
al statului şi al economiei de aici, a declarat şeful diplomaţiei
ungare.

“S-a ivit situaţia potrivit căreia, o bancă maghiară, care
joacă un rol important în relansarea economiei ungare, joacă, de
asemenea, un rol important în relansarea economiei din Muntenegru”,

a adăugat ministrul afacerilor externe şi al comerţului din Ungaria.

Péter Szijjártó şi-a exprimat aprecierea pentru capacitatea
Muntenegrului de a face faţă, în ultima perioadă, unei serii de
situaţii dificile, precum lupta împotriva migraţiei ilegale.
Politicianul a atras atenţia asupra faptului că Muntenegru a
desfăşurat şi forţe armate pentru protejarea frontierei, fapt
apreciat de Ungaria, care consideră în continuare că migraţia
ilegală reprezintă o ameninţare foarte gravă împotriva căreia
trebuie luate măsuri şi în viitor. În plus, Muntenegru a dat un
exemplu în lupta împotriva pandemiei, iar Ungaria doreşte să ajute
în acest sens, aşa că marţi a oferit 50.000 de măşti şi 2.500 de
combinezoane de protecţie statului de pe malul Adriaticii.

Srdjan Darmanovic, ministrul de externe al Muntenegrului, a
mulţumit Ungariei pentru ajutorul oferit.

Epidemia a provocat schimbări majore în economie, dar a dovedit
că asistenţa reciprocă şi cooperarea pot aduce progrese ambelor
părţi, a subliniat acesta. Politicianul din Muntenegru a mulţumit,
de asemenea, Ungariei că a sprijinit întotdeauna integrarea ţării
sale în Uniunea Europeană şi în NATO. Acesta a subliniat că în
sezonul estival probabil Muntenegru va fi deja o zonă considerată
fără coronavirus şi îi aşteaptă şi pe turiştii din Ungaria.

Péter Szijjártó s-a întâlnit, marţi, la Podgorica, şi cu şeful
statului ,Milo Djukanovic.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img