spot_img
marți, 17 februarie, 2026
0.7 C
București

Ungaria anunță că rămășițele atribuite unui soldat român la Valea Uzului ar fi, de fapt, ale unui animal

Potrivit autorităţilor române, oasele considerate de către unele organizaţii naţionaliste române ca fiind ale celui de-al 150-lea militar român înmormântat în Valea Uzului sunt de origine animală, transmite agenția maghiară de știri MTI:

Oasele au fost examinate de Institutul de Medicină Legală din
Iaşi. Despre rezultatele anchetei, Parchetul din Moineşti l-a
informat pe Zsolt Árus, preşedintele Fundaţiei Observatorul
Secuiesc. Árus a postat scrisoarea parchetului pe o reţea de
socializare.

Mihai Tîrnoveanu, preşedintele Asociaţiei Calea Neamului, care
a organizat mai multe evenimente naţionaliste româneşti în
cimitirul militar din Valea Uzului, a anunţat anul trecut, în data
de 23 septembrie, că Vasile Boboc, un vânător de comori cu detector
de metale, a găsit, în imediata apropiere a cimitirului militar,
oasele şi armamentul unui soldat român care a murit în Primul
Război Mondial. Acestea au fost considerate de organizaţiile
naţionaliste româneşti ca fiind rămăşiţele celui de al 150-lea
militar român îngropaţ în Valea Uzului. În baza acestor
considerente, în data de 25 octombrie, organizaţiile naţionaliste
s-au deplasat cu 150 de torţe în cimitir, cu ocazia Zilei armatei
române.

Zsolt Árus a declarat pentru agenţia ungară de presă MTI că în
această privinţă a solicitat informaţii de interes public de la o
serie de instituţii ale statului român. Oficialii de la
Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă au confirmat
imediat că a fost ridicată muniţia de la faţa locului. Rezultatul
oficial privind originea animală a oaselor a sosit luni. În ceea ce
priveşte anunţul că s-au găsit rămăşiţele unui soldat român, Árus
consideră că prin acest anunţ s-a făcut voit inducerea în eroare a
opiniei publice, şi se ridica problema depunerii sau nu a unei
plângeri.

Organizaţiile naţionaliste române active în cazul cimitirului
militar din Valea Uzului, respectiv municipalitatea din Dărmăneşti,
care şi-a intabulat cimitirul ca domeniu public, au ignorat poziţia
autorităţii române competente în ce priveşte numărul eroilor români
care se odihnesc în cimitir.

Într-un rezumat publicat în data de 12 iunie 2019, Oficiul
Naţional pentru Cultul Eroilor (ONCE), aflat în subordinea
Ministerului Apărării Naţionale, a clarificat că cei 149 de soldaţi
români nu se odihnesc în cimitirul militar din Valea Uzului, pentru
care Primăria Dărmăneşti a creat în cimitir o solă românească cu 50
de cruci de beton. ONCE susţine că 130 de soldaţi români au fost
înmormântaţi la est de Valea Uzului, în Poiana Uzului, localitate
care astăzi nu mai există. Rămăşiţele pământeşti ale acestor
soldaţi au fost reînhumate, între cele două războaie mondiale, în
cimitirul militar din Comăneşti, judeţul Bacău.

Conform documentarului disponibil pe site-ul Ministerului
Apărării Naţionale, care este însoţit şi de fotocopiile
documentelor de la acea vreme, sunt menţionaţi 11 soldaţi români
îngropaţi în Valea Uzului, iar una dintre anexe conţine numele şi
datele a şapte soldaţi presupuşi a fi români.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Zelenski cere o întâlnire cu Putin

    Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a instruit delegația ucraineană să...

    Bolo anunță că la finalul anului vom avea o inflație dublă față de media UE

    Premierul Ilie Bolojan a afirmat, marţi seară, că inflaţia...

    Fantome americane la București

    Pentru a doua oară în ultimul an, România este...

    Război la Pentagon: Hegsett îl concediază pe consilierul principal al secretarului Armatei

    Secretarul american al Apărării, Pete Hegsett, i-a ordonat secretarului...

    Zelenski vrea epurarea spionajului ucrainean

    Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a dispus inițierea unui proces...

    Articole relationate

    Categorii populare