Home Dezvaluiri Ungaria amenință cu gazele din Marea Neagră: PÂNĂ ÎN SEPTEMBRIE

Ungaria amenință cu gazele din Marea Neagră: PÂNĂ ÎN SEPTEMBRIE

0

Dacă ExxonMobil nu se va decide până în septembrie să investească în proiectul de gaze naturale din Marea Neagră, Ungaria va fi din nou nevoită să înceapă negocieri cu Rusia pentru un nou acord pe termen lung privind transportul de gaze, a declarat Péter Szijjártó, ministrul ungar al Afacerilor Externe şi al Comerţului Exterior, agenţiei de presă Reuters, la Houston, unde a participat la deschiderea consulatului şi a reprezentanţei economice ungare.

Şeful diplomaţiei ungare a afirmat că “Exxon Mobil poate
schimba furnizarea de energie în Europa. Cu toate acestea, compania
americană ar trebui să ia decizia finală privind investiţia.”

“Dacă nu va face acest lucru până în septembrie, atunci voi fi
nevoit să închei un alt acord pe termen lung cu Rusia” a adăugat
acesta.

Consorţiul americano-austriac Exxon Mobil şi OMV deţine dreptul
de a extrage zăcămintele de gaze naturale din Marea Neagră
aparţinând României. Câmpul de gaze naturale este estimat la 42-84
miliarde metri cubi de gaze naturale.

Szijjártó a afirmat că Ungaria trebuie să importe gaze
naturale, cantitate din care 85% reprezintă consumul gospodăriilor.

Potrivit şefului diplomaţiei ungare “problema este dacă suntem
în stare să diversificăm importurile de gaze naturale, iar asta
depinde de cei patru aliaţi ai noştri: Croaţia, România, Statele
Unite şi Austria”.

Construcţia terminalului de GNL din insula croată Krk, a
adăugat Szijjártó, ar contribui la diversificarea sistemului de
logistică Est-Vest, care a fost dezvoltat în timpul războiului rece
când Uniunea Sovietică domina Europa de Est şi Europa Centrală.

Ad

Exit mobile version