Home Actualitate Afacerile de milioane ale oamenilor din servicii

Afacerile de milioane ale oamenilor din servicii

0

de Bogdan Tiberiu Iacob, preluare Inpolitics

Scandalul provocat de activitățile oculte ale unor foști ”bolovănoși” din servicii ia amploare, pe măsură ce apar tot mai multe dezvăluiri, mai nou și denunțuri penale. Marea problemă e în ce măsură conducerile serviciilor au fost și sunt la curent cu asemenea activități ale foștilor angajați. Ex-șeful SIE, Ioan Talpeș, spune că Eduard Hellvig știa cu siguranță de afacerile cuplului Coldea-Dumbravă de după trecerea în rezervă, cu scîntei, în cazul ambilor. Cu adevărat spectaculos e că Hellvig a confirmat public asta, ceea ce ridică o întrebare tulburătoare: există o protecție specială care excede pîrghiile SRI în cazul unor nume precum Coldea ori Dumbravă?

Aseară, în emisiunea Ancăi Alexandrescu de la Realitatea Plus, generalul Ioan Talpeș, fostul șef al SIE, a spus că Hellvig a fost informat de activitatea celor doi șefi din SRI, Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, după ce au fost pensionați.
„Categoric era informat”, a afirmat Talpeș la Culisele Statului Paralel.

Bomba e că Hellvig însuși a dezvăluit public că e la curent cu ce fac rezerviștii, inclusiv atunci cînd activitatea lor e cam neortodoxă.

Unii își mai amintesc, poate, că în octombrie 2022, Hellvig, pe atunci director al SRI, a ținut un discurs la universitatea Babeș-Bolyai din Cluj.

Și acolo a vorbit explicit despre greșelile serviciului.

”Sigur că SRI-ul a făcut și greșeli. Multe, în acești 32 de ani. Să repari greșelile făcute este un proces complicat care cere timp, expertiză și foarte mult efort. Greșeala unui șef afectează un întreg departament, iar adesea majoritatea oamenilor din acel departament sunt oameni de toată cinstea. Să schimbi părerile oamenilor despre un serviciu secret este și mai complicat. Încercăm să o facem treptat, dar încă nu este suficient.
Câteva dintre ele, făcute înainte de mandatul meu, au fost greșeli importante și cu siguranță criticii mei vor găsi îndeajuns de multe și din timpul mandatului meu. Îmi cer în mod sincer scuze pentru ele – pentru toate, inclusiv pentru cele de dinaintea mea. Dar eu sunt permanent ghidat de dorința de a construi, nu de a distruge. Cunosc păcatele de care este acuzată instituția, unele reale, altele atribuite nouă pe nedrept.

Știu și de problemele generate de unii foști lucrători ai SRI poziționați fie în spatele a tot felul de oameni, fie gravitând în jurul companiilor de stat. Vă pot spune că suntem conștienți de aceste probleme și vom face tot ce ține de noi pentru a le rezolva” a spus Hellvig.

La acea vreme, cuvintele lui Hellvig nu au atras prea mult atenția, acoperite de alte chestiuni ridicate de el în discurs.
Acum, ele apar într-o cu totul altă lumină.
Românii află acum, stupefiați, din presă, despre afaceri de milioane făcute de grei din servicii, poate nu toate din postura de rezerviști, ci chiar de activi. Deja apar plîngerile la parchete, povestea va lua amploare cu siguranță.

Dacă însuși directorul SRI a ținut să vorbească – neîntrebat! – în public despre activitățile oculte ale unor rezerviști ai serviciului, ”și vom face tot ce ține de noi pentru a le rezolva” înseamnă obligatoriu că serviciul declanșase propriile anchete și, foarte probabil, înaintase concluziile către CSAT.

Numai că nu s-a întîmplat nimic. Generalii cîndva în fruntea serviciului își extind, relaxați, afacerile, inclusiv în zone precum Orientul Mijlociu, ultrasensibile pentru serviciile occidentale, îngrijorate de amploarea din ultimii ani a racolărilor de foști agenți de către entități arabe.

Dacă leadershipul SRI admite public că știe și anchetează activitățile suspecte ale unor foști angajați și nu se întîmplă, totuși, nimic, nu există loc decît pentru o singură ipoteză.

Anumite personaje grele din intelligence beneficiază de o protecție specială, care îi face imuni.
O protecție furnizată, în numele unor servicii făcute cîndva, de la vîrful statului nostru. Sau al altui stat.
La cîteva luni după discursul amintit, Hellvig a părăsit, încă neexplicat, serviciul și de atunci e în adormire. Protecția divină pare să nu funcționeze pentru toți. 

Ad

Exit mobile version