Ungaria agită problema ceangăilor: Ceangăii din Moldova, care trăiesc la periferia cea mai estică unde se mai vorbeşte limba maghiară, în lipsa şcolilor maghiare şi a preoţilor maghiari, se luptă pentru a-şi păstra identitatea. Zeci de mii de maghiari cresc simţindu-se ruşinaţi de statutul lor de minoritate din cauza “amestecului etnic forţat”

Aproximativ 60 de programe şi 600 de participanţi, printre care ceangăi din Moldova şi Ghimeş, păstrători ai tradiţiilor din Transilvania, Slovacia şi Voivodina, precum şi reprezentanţi ai grupurilor de dansatori şi muzicieni ai minorităţilor din Ungaria, se vor prezenta în cadrul celei de-a 31-a ediţii a Festivalului Ceangăilor – Festivalul European al Folclorului Minorităţilor şi Târgul de Artă Populară, care se va desfăşura în perioada 8-13 august, transmite MTI.

Gábor Szűcs, directorul festivalului, a declarat pentru agenţia ungară de presă MTI că evenimentul prezintă arta populară a maghiarilor care trăiesc dincolo de hotare, pentru a consolida identitatea minorităţilor şi a naţionalităţilor.

Într-un comunicat remis agenţiei ungare de presă MTI se arată că Fundaţia Publică Culturală Folclorică (Folklór Kulturális Közalapítvány) şi Ansamblul Folcloric Jászság (Jászság Népi Együttes) sunt organizatorii pincipali ai Festivalului Ceangăilor, începând din anul 1991.

Ceangăii din Moldova, care trăiesc la periferia cea mai estică unde se mai vorbeşte limba maghiară, în lipsa şcolilor maghiare şi a preoţilor maghiari, se luptă pentru a-şi păstra identitatea, se arată în comunicat. Zeci de mii de maghiari cresc simţindu-se ruşinaţi de statutul lor de minoritate din cauza “amestecului etnic forţat” şi, prin urmare, îşi neagă limba maternă, cultura şi însăşi existenţa, se mai arată în document. Festivalul va prezenta publicului din Ungaria diverse grupuri de ceangăi şi valorile lor artistice, specifică documentul.

Principalii susţinători ai festivalului sunt: Ministerul Ungar al Culturii şi Inovării, Fondul Cultural Naţional, Fondul Naţional de Sprijin Cultural, Fondul “Bethlen Gábor” şi autoguvernarea din Jászberény.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Ce și-a notat trimisul special al lui Trump pentru intâlnirea cu Putin DOCUMENTUL

    Reprezentantul special al președintelui american Steve Witkoff a făcut...

    Mehedințeni premiați la Gala Excelenței din Oltenia

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a participat la...

    Cine vrea să ia TikTok Europa

    Grupul media german Axel Springer ar saluta inițiativa europeană...

    Unitatea ultra secretă a Pentagonului

    Pentagonul a petrecut luni întregi construind în secret o...

    Unul din „comunicatorii” lui Bolo a plecat in Zanzibar

    Împins în prima linie a PNL, ca vicepreședinte și...

    Fost deputat și apropiat al lui Zelenski: A fost de acord cu tot ce cerea Rusia

    Liderul ucrainean Vladimir Zelensky, la începutul conflictului din Ucraina,...

    Impozitarea locuințelor la valoarea de piață ar duce la creșteri de taxe de 27 de ori

    Impozitarea locuințelor la valoarea de piață ar putea aduce...

    Articole relationate

    Categorii populare