Budapesta continuă disputa cu Bratislava: Ministrul slovac de externe crede în livrările de armament

Ministrul slovac de externe crede în livrările de armament şi ar avea dreptate dacă ar exista o soluţie la acest conflict pe câmpul de luptă, dar nu există, a declarat, luni, Tamás Menczer, secretar de stat pentru relaţii bilaterale din cadrul Ministerului Ungar al Afacerilor Externe şi al Comerţului Exterior, pentru agenţia ungară de presă MTI.

Pe câmpul de luptă este doar moarte, nu există nicio soluţie. De aceea, în loc de arme ar trebui să luăm o decizie privind pacea, a declarat Tamás Menczer.

Este adevărat că această decizie trebuie să fie luată şi la Moscova, dar şi la Washington. Bruxelles va urma exemplul celui din urmă, a adăugat politicianul.

Acesta a subliniat că poziţia Guvernului ungar rămâne neschimbată: în Ucraina trebuie adusă pacea, nu armele.

Duminică, într-o postare pe pagina sa de Facebook, Tamás Menczer a pus întrebarea: dacă în următorii 4 ani nu va fi război, de ce ar trebui finanţate livrările de armament? Deoarece, la ultima lor reuniune, miniştrii de externe ai UE au discutat o propunere ca în următorii 4 ani să se cheltuiască anual 5 miliarde de euro pentru a finanţa livrările de armament către Ucraina.

Anterior, ministrul slovac de externe, Miroslav Wlachovsky, a scris printre altele, pe reţelele de socializare, că “războiul s-ar putea încheia mâine. Problema nu este UE, ci Rusia”. Ulterior, acesta a scris că speră că este clar cine este agresorul.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Ce și-a notat trimisul special al lui Trump pentru intâlnirea cu Putin DOCUMENTUL

    Reprezentantul special al președintelui american Steve Witkoff a făcut...

    Mehedințeni premiați la Gala Excelenței din Oltenia

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a participat la...

    Cine vrea să ia TikTok Europa

    Grupul media german Axel Springer ar saluta inițiativa europeană...

    Unitatea ultra secretă a Pentagonului

    Pentagonul a petrecut luni întregi construind în secret o...

    Unul din „comunicatorii” lui Bolo a plecat in Zanzibar

    Împins în prima linie a PNL, ca vicepreședinte și...

    Fost deputat și apropiat al lui Zelenski: A fost de acord cu tot ce cerea Rusia

    Liderul ucrainean Vladimir Zelensky, la începutul conflictului din Ucraina,...

    Impozitarea locuințelor la valoarea de piață ar duce la creșteri de taxe de 27 de ori

    Impozitarea locuințelor la valoarea de piață ar putea aduce...

    Articole relationate

    Categorii populare