Home Analize Ungaria acuză UE: UN PRECEDENT PERICULOS

Ungaria acuză UE: UN PRECEDENT PERICULOS

0

Ungaria consideră ca un precedent periculos asocierea plăţii resurselor comunitare care revin ţării de chestiuni cu totul independente de aceasta, însă mai multe state membre UE vor să condiţioneze aprobarea planului de redresare al Ungariei de schimbarea poziţiei guvernului ungar în diverse alte chestiuni – a declarat marţi, la Bruxelles, ministrul finanţelor, Mihály Varga, agenţiei ungare de presă MTI.

În cadrul unei conferinţe de presă organizate după reuniunea miniştrilor de finanţe şi de economie din UE (Ecofin), ministrul a subliniat că această atitudine nu este corectă, deoarece impozitul minim global şi creditul de 18 miliarde de euro contractat de UE pentru sprijinirea Ucrainei nu au legătură cu plata fondurilor UE. 

În ceea ce priveşte planul de redresare al Ungariei, Mihály Varga a considerat un pas semnificativ faptul că, după un an şi jumătate, Comisia Europeană nu numai că i-a acordat o evaluare pozitivă, ci, de fapt, a calificat planul ca fiind excelent, în unele categorii programele ungare sunt printre primele cinci. El a precizat: conţinutul planului a primit sprijinul tuturor statelor membre, astfel încât acesta ar putea fi aprobat oficial până la sfârşitul anului. 

Cu toate acestea, el a declarat că este regretabil faptul că comisia şi-a menţinut recomandarea din septembrie referitor la suspendarea plăţilor pentru trei programe operaţionale, în ciuda faptului că guvernul şi-a îndeplinit în totalitate angajamentele luate până în noiembrie cu privire la 17 aspecte solicitate de comisie. 

“Mai multe state membre au semnalat că ar fi nevoie de o evaluare obiectivă, având în vedere măsurile luate de guvernul ungar după 19 noiembrie. Franţa şi Germania, de exemplu, consideră că există o anumită disproporţionalitate în evaluarea comisiei” – a spus Mihály Varga, exprimându-şi speranţa că organismul executiv al UE va încheia procesul cu un rating mai obiectiv. 

În ceea ce priveşte creditul de 18 miliarde de euro contractat în comun de UE pentru sprijinirea Ucrainei, ministrul a precizat că Ungaria nu este dispusă să contribuie la acesta. “Am avut experienţe proaste cu creditele comune, de exemplu în timpul pandemiei de coronavirus, acest tip de decizie a Uniunii nu a ajutat Ungaria să acceseze fondurile” – a adăugat ministrul.

Ad

Exit mobile version