Ungaria acuză: Reporteri fără Frontiere pe banii lui Soros

Miliardarul George Soros, ale cărui fundaţii au finanţat organizaţia neguvernamentală Reporteri fără Frontiere (RSF), se află în spatele includerii premierului Viktor Orban de către aceasta într-o listă cu lideri care încalcă libertatea presei, a susţinut luni ministrul ungar al justiţiei, Judit Varga, potrivit agenţiei MTI citata de Agerpres.

”Lista publicată luni de ”independenta şi obiectiva” Reporteri fără Frontiere încearcă să arate Ungaria ca un loc unde libertatea presei este oprimată într-un mod deosebit de drastic şi fără scrupule”, a scris Judit Varga pe Facebook. Dar ”Ungaria este una dintre puţinele state membre (ale UE) în care există un adevărat pluralism atât în presă, cât şi în dezbaterile ideologice, precum şi în opinia publică”, adaugă ea, menţionând că RSF a primit sute de mii de dolari din partea fundaţiilor lui Soros.

Reporteri fără Frontiere (RSF) nu a denunţat că ”în Europa Occidentală sunt eliminate activ opiniile conservatoare”, remarcă de asemenea Judit Varga într-o altă postare, pe Twitter, citată de agenţia EFE. În cealaltă postare ea a făcut o referire şi la refuzul publicaţiei Politico.eu de a publica un articol de opinie al unui ministru al justiţiei dintr-o ţară cu un guvern ales în mod democratic, ceea ce ea consideră a fi ”îngrijorător din punctul de vedere al libertăţii mass-media”.

La rândul său, purtătorul de cuvânt pentru afaceri externe al guvernului ungar, Zoltán Kovács, a susţinut că ”Reporteri fără Frontiere (RSF)” ar trebui să-şi schimbe numele în ”Fake News fără Frontiere”.

”Nu este straniu că, în timp ce aceşti reporteri ”independenţi” se bucură fericiţi de libertate şi securitate în minunata noastră ţară, îl numesc pe (Viktor) Orban ”prădător” al libertăţii presei ?”, s-a întrebat acest purtător de cuvânt într-un mesaj pe Twitter.

Hot this week

Topics

Mai mult

    O româncă din Herța, mesaj disperat către Nicușor

    Zorile Bucovinei din Cernăuți a publicat apelul disperat al...

    USR îi declară război lui Nicușor după numirile din Justiție

    USR a transmis într-un comunicat de presă că numirile...

    Premierul spaniol cere suspendarea acordului de asociere UE-Israel

    Prim-ministrul spaniol Pedro Sanchez a cerut astăzi Uniunii Europene...

    UE, lider în importurile de produse pescărești rusești

    Uniunea Europeană rămâne unul dintre principalii importatori de produse...

    Casa Albă: Trump va discuta cu Rutte retragerea SUA din NATO

    Președintele Donald Trump se va întâlni miercuri, 8 aprilie,...

    Articole relationate

    Categorii populare