Ungaria a blocat ajutorul financiar al UE de 18 miliarde de euro pentru Ucraina

Ungaria s-a opus marţi prin veto pachetului în valoare de 18 miliarde de euro sub formă de ajutor macrofinanciar pentru Ucraina pentru anul 2023 propus de Comisia Europeană, iar din acest motiv Uniunea Europeană va căuta acum o soluţie – cu sprijinul restului statelor din blocul comunitar – pentru a canaliza asistenţa financiară către Kiev, transmite EFE.

”Nu am putut adopta pachetul, dar nu ne descurajăm. Ambiţia noastră continuă să fie să începem să trimitem ajutorul Ucrainei la începutul lui ianuarie” 2023, a declarat ministrul finanţelor ceh, Zbynek Stanjura, a cărui ţară deţine preşedinţia prin rotaţie a UE, la încheierea unei scurte dezbateri pe această temă care a avut loc la reuniunea miniştrilor europeni de resort (ECOFIN), la Bruxelles.

Opoziţia Ungariei, singurul din cei 27 de membri ai UE care respinge acest ajutor, se produce în contextul negocierii altor dosare care afectează Budapesta: aprobarea planului de recuperare pentru ţara central-europeană şi îngheţarea fondurilor europene pentru nerespectarea statului de drept.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Iranul a folosit pentru atacarea Qatar Energy rachete sofisticate care evită sistemul Patriot

    În atacurile asupra instalațiilor de producție ale Qatar Energy...

    Iranul susține că are arme surpriză

    Iranul a trecut de la o strategie defensivă la...

    Războiul cu Iranul a paralizat piața americană de petrol și gaze

    Războiul SUA cu Iranul a dus la oprirea tranzacțiilor...

    Rusia: Acțiunea militară împotriva Iranului unește populația țării în jurul conducerii sale

    Acțiunea militară împotriva Iranului unește populația țării în jurul...

    America îi lasă pe iranieni să facă 14 miliarde dolari

    Relaxarea sancțiunilor SUA asupra petrolului iranian permite Republicii Islamice...

    Cei 14 ași ai Rusiei din războiul din Iran

    De ce este considerată Rusia principalul învingător în războiul...

    Articole relationate

    Categorii populare