Unde vrea Europa să lovească cu taxe America

Comisia Europeană are în vedere produse americane în valoare de 72 de miliarde de euro, variind de la avioane Boeing și până la whisky-ul bourbon, pentru posibile taxe vamale suplimentare, dacă negocierile comerciale cu Washingtonul vor eșua, transmite Reuters.

Președintele SUA, Donald Trump, amenință să impună tarife de 30% la importurile din UE, începând de la data de 1 august, un nivel care potrivit oficialilor europeni este inacceptabil și ar pune capăt schimburilor comerciale normale între două din cele mai mari piețe ale lumii.

Lista produselor americane care ar fi vizate de contramăsurile Bruxelles-ului, care a fost trimisă statelor membre UE și consultată marți de Reuters, datează dinainte de anunțul din weekend al lui Trump, destinat să pună presiune suplimentară asupra blocului comunitar, și era concepută ca un răspuns la tariful generalizat de 10% impus de SUA la importurile de autoturisme și piese auto.

Pe lângă avioane și bourbon, pe listă se mai află produse chimice, dispozitive medicale, electronice și echipamente de precizie, precum și produse agricole și alimentare, respectiv o gamă largă de fructe și legume, alături de vin, bere și spirtoase, în valoare de 6,35 miliarde de euro.

După reuniunea miniștrilor europeni ai Comerțului, care a avut loc luni la Bruxelles, mai mulți oficialii au spus că încearcă în continuare să ajungă la un acord care să permită evitarea tarifelor mari vehiculate de Trump. Însă comisarul european pentru Comerț, Maros Sefcovic a subliniat că cei prezenți la reuniunea de luni și-au exprimat hotărârea de a proteja companiile europene, prin utilizarea de contramăsuri, dacă negocierile cu Washingtonului nu vor duce la un acord.

Comisia Europeană, organismul care supervizează politica comercială a UE, nu a precizat încă ce fel de tarife se vor aplica pentru fiecare din produsele de pe lista sa.

Țările membre UE vor trebui să aprobe pachetul înainte de implementare și deocamdată nu a fost fixată o dată clară pentru vot. În mod normal, Comisia va asculta îngrijorările exprimate de guvernele statelor membre și apoi va introduce contramăsuri, exceptând situația în care 15 state membre se vor opune.

Industria băuturilor alcoolice din Europa, care depinde puternic de piața americană, a făcut lobby pe lângă guverne să excludă whisky-ul bourbon de pe lista produselor din SUA cărora li se vor aplica taxe, de tema posibilelor represalii ale Washingtonului. Franța, Spania și Italia au exprimat unele îngrijorări cu privire la impactul potențial asupra economiilor lor.

Băuturile alcoolice au fost eliminate, în luna aprilie, de pe prima listă UE de produse americane care urmau să fie vizate de tarife. Acest pachet, care includea bunuri americane în valoare de 21 de miliarde de euro, a fost suspendat pentru a permite derularea negocierilor. Suspendarea a fost prelungită până la data de 6 august. 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump, atac la NATO, Coreea de Sud, Japonia și Australia: Pa, pa

    Problemele din relațiile SUA-NATO au început cu Groenlanda, a...

    Trump, Canada și Regele

    Statele Unite nu vor invada Canada și nu vor...

    Trump: Pot distruge podurile și centralele electrice din Iran în 4 ore

    Președintele american Donald Trump a declarat luni că Statele...

    Românii din regiunea Odesa: Zelenski ne-a mințit cu școlile in limba română

    Asociația „Basarabia” a Românilor din regiunea Odesa susține că...

    Trump: Nu mă interesează dacă fac crime de război in Iran

    Președintele american Donald Trump a afirmat luni că nu...

    Războiul din Iran lasă Ucraina fără muniție pentru apărarea aeriană

    Prelungirea războiului dus de SUA și Israel împotriva Iranului...

    Articole relationate

    Categorii populare