AnalizeJustitie Unde sunt profesorii de drept? By FLUX 24 - 8 ianuarie 2022, 13:35 0 FacebookTwitterPinterestWhatsApp de Silvia Uscov, avocat Dreptul este 90% matematică și 10% știință socială. Matematică, pentru că instituie reguli și normează respectând anumite principii. Știință socială, pentru că e centrată pe oameni și relațiile dintre ei, precum și dintre ei și putere, care, prin normă, sunt transformate în raporturi juridice. Opțiunile politice, ideologiile intră în categoria aceea de 10%. Dacă atentează la ceilalți 90%, știi că persoana vorbește prostii.În spectrul celor 10% se pot învârti numeroase teorii, de aceea îmi place să-i ascult, să-i citesc pe profesorii de drept. Pentru că ei se exprimă într-o analiză juridică pe o temă de actualitate fără a atenta la cei 90% dacă nu vor să își strice reputația academică. Nu sunt scutiți de greșeală, dar e nevoie de o singură greșeală pentru a strica reputația academică.Cele mai frumoase dueluri le-am citit sau ascultat între profesorii de drept de la Universitatea de Vest din Timișoara. De fapt, singurele dueluri din mediul universitar, asta dacă nu luăm în considerare și câteva voci singulare de la Universitatea din București (profesorii Gheorghe Piperea, Valeriu Stoica, Corneliu Liviu Popescu).În rest, tăcere.Cum să nu îți placă duelurile ce antrenează aspecte juridice, sociale și politice dintre profesorii Cristian Clipa și Valentin Constantin? Din acestea poți observa ideologii contrare, dar frumusețea argumentului te face să ii citești în continuare. Cu respect pentru opinia celuilalt, își exprimă poziția pe un subiect de actualitate și astfel observi că nu există o singură perspectivă, ci cel puțin două.Este foarte important pentru studentul la Drept să înțeleagă acest lucru, precum este important și pentru societate, mass-media putând prelua opinii avizate pe un subiect ce-i interesează pe toți.Tot în același registru se situează și opiniile profesorilor Lavinia Tec și Lucian Bojin, din cadrul aceleiași universități. Lavinia Tec chiar face analize în profunzime pe subiecte sensibile, cum ar fi religia, comunitatea LGBTQ și modalitatea în care Dreptul creează țesătura de protecție și instituie limite. Un excelent material educațional.Trăiesc cu impresia că Universitatea de Vest din Timișoara permite cel mai mult libertatea de exprimare a profesorilor oferind, astfel, perspective de dezvoltare a unor absolvenți cu o gândire critică. O normă bună se naște din duelul ideilor, nu din conformism.Îmi pare mult mai conformistă Universitatea din București din acest punct de vedere, cu părere de rău pentru că este universitatea pe care am absolvit-o. Sunt voci bine articulate, dar parcă lipsește acea libertate a ideilor exprimate public, existând 2 disidenți si 1 profesor care, prisma dimensiunii politice a activității sale din trecut, își poate permite o mai mare libertate de exprimare.Noroc cu câte o licărire venită și de la universitățile particulare de drept din București, referindu-mă aici la profesorii Adrian Severin, Mircea Duțu sau Mihai Adrian Hotcă.Un alt mediu universitar interesant, dar din alt punct de vedere (pentru că, pe tema exprimării libere a unor idei cu rezonanta in societate, nu am remarcat decât profesorii Alina Gentimir și Valeriu Ciucă, ultimul dintre ei exprimându-se adeseori în public, poate din dorința de a compensa tăcerea celorlalți), este Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași. Organizează cele mai bune conferințe, dacă nu singurele, în domeniul noilor tehnologii (inteligență artificială, blockchain etc.). A înțeles că, dacă la Utrecht, Stanford, Harvard sau la universitățile din Marea Britanie sau India există interes pe acest domeniu pentru că va avea impactul unui asteroid asupra domeniului dreptului, trebuie să antreneze dezbateri academice pe subiect. Ar fi bine ca ele să fie exprimate și în contextul social, într-o analiză ce îmbină juridicul, socialul și politicul pentru a avea reprezentarea corectă a realității ce ne înconjoară.De la Universitatea Babes-Bolyai nu am ce să vă spun, dar vă pot spune că singurul Barou care editează o revistă juridică este Baroul Cluj. Poate ar trebui să nu se oprească aici și să transmită nu doar în mediul juriștilor informația, ci ea să fie cât mai accesibilă publicului larg, păstrând rigurozitatea demersului.Aceștia sunt profesorii de drept care au înțeles că educația nu se oprește la catedră, ci se dezvoltă și în societate. Care dau mai mult pentru a primi mai mult.Deși există profesori de drept foarte buni, ei „nu trec catedra” și, în opinia mea, este o atitudine greșită. Bănuiesc că se gândesc la faptul că ei „cresc” vocile viitorului ce se vor exprima public, dar aceste voci au nevoie să își vadă încă din facultate primele modele profesionale în lupta ideilor pentru a înțelege că Dreptul are și nuanțe de gri. Iar opiniile doctrinare diverse din cursurile universitare nu înlocuiesc arena publică. Pentru că nu este vorba doar de a-ți exprima o opinie contrară, ci și modul în care o faci.