Un vicepreședinte al Parlamentului European, arestat

Eurodeputata socialistă greacă Eva Kaili, unul dintre vicepreşedinţii Parlamentului European, a fost arestată vineri seara la Bruxelles în cadrul unei anchete privind suspiciuni de corupţie în care este implicat Qatar-ul, a declarat o sursă apropiată dosarului, relatează AFP conform Agerpres.

Alte patru arestări au avut loc deja în capitala Belgiei vineri dimineaţa în acelaşi caz. Eva Kaili a fost „arestată pentru a fi audiată” de poliţie, a precizat sursa citată.

La Atena, Partidul socialist grec (Pasok-Kinal) al cărui membru este Eva Kaili a anunţat seara că aceasta a fost „demisă”.

În centrul anchetei, condusă de un judecător de instrucţie de la Bruxelles: acţiunile unei „ţări din Golf” suspectate că „ar influenţa deciziile economice şi politice ale Parlamentului European prin plata unor sume de bani substanţiale sau oferirea de cadouri semnificative”, a subliniat parchetul federal.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Rromii își aleg propria reprezentare politică: primul Congres al Partidului Uniunea Rromilor

    Partidul Uniunea Rromilor (P.U.R.) își ține primul congres vineri,...

    De ce a pedepsit Musk Ucraina

    Elon Musk, CEO-ul SpaceX (proprietarul sistemului de sateliți Starlink),...

    Florentin Pandele argumentează de ce Voluntariul ar trebui să fie municipiu

    Localitatea Voluntari se poate transforma în municipiu pentru bunăstarea...

    Senatoarea Horga: PSD minte

    PSD minte. O știm deja. A devenit un brand...

    Ce și-a notat trimisul special al lui Trump pentru intâlnirea cu Putin DOCUMENTUL

    Reprezentantul special al președintelui american Steve Witkoff a făcut...

    Mehedințeni premiați la Gala Excelenței din Oltenia

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a participat la...

    Cine vrea să ia TikTok Europa

    Grupul media german Axel Springer ar saluta inițiativa europeană...

    Articole relationate

    Categorii populare