spot_img
6.7 C
București
marți, decembrie 24, 2024
AcasăAnalizeUn vasluian a făcut sex cu cățeaua familiei: MI-A FĂCUT AVANSURI

Un vasluian a făcut sex cu cățeaua familiei: MI-A FĂCUT AVANSURI

-

 În acest an a fost condamnat la Judecătoria Vaslui un cetățean de 40 de ani din comuna Pungești care a făcut sex cu cățeaua familiei. Fapta a fost făcută publică chiar de familia sa, respectiv sora și tatăl. Bănuind ce a avea să se întâmple, aceștia l-au filmat pe individ și s-au dus cu filmarea la Poliție. Ajuns în fața instanței, zoofilul a declarat că era beat și nu își amintește ce s-a întâmplat. Surse din cadrul Judecătoriei ne-au declarat că, ulterior, acesta a mai încercat să se scuze spunând că, de fapt, cățeaua i-ar fi făcut avansuri! Într-un final, judecătorii l-au condamnat la un an și șase luni de închisoare cu suspendare, scrie Vremea Nouă.

- Reclama -

Conform motivației care a stat la baza sentinței de condamnare, un cetățean din comuna Pungești l-a surprins pe fiul său, în timp ce agresa sexual animalul familiei, din specia canină, de sex feminin, în locuința sa. Din mijloacele de probă administrate în cauză a rezultat că inculpatul, pe fondul consumului de alcool, a luat animalul familiei din specia canină, de sex feminin care se afla în curte și l-a introdus în imobilul unde locuiește. Tatăl inculpatului, văzând acest lucru și bănuind motivul pentru care fiul său a luat animalul din specia canină, deoarece l-a mai surprins în astfel de ipostaze anterior, a chemat-o pe fiica sa, pentru a-l înregistra audio-video pe fratele său. Ajunși la fereastra camerei în care se afla inculpatul cu câinele, cei doi l-au văzut pe inculpat întreținând relații sexuale cu animalul. Cu ocazia deplasării la fața locului, organele de poliție l-au identificat pe tatăl inculpatului, care a indicat locuința fiului , situată în aceeași curte. În apropierea locuinței inculpatului se afla un câine de talie medie, de culoare negru cu gri, astfel cum rezultă din procesul-verbal întocmit la data de 23.07.2022, de organele de cercetare penală. Organele de poliție și medicul specialist au pătruns în locuința inculpatului, împreună cu martorii, unde în prima cameră, pe podea, se aflau așezate o pătură cu motive florale și un covor. Pe pătura cu motive florale au fost identificate fire de păr scurt de culoare albă ce păreau a proveni de la câine. Din prima cameră se face accesul către a doua cameră, urcând 3 trepte care au fost identificate de către martor că ar fi locul unde fiul a așezat câinele pentru actul sexual. Din fișa de observație nr. 30 din data de 23.07.2022, întocmită cu ocazia examinării animalului a rezultat că animalul a fost agresat sexual, mai spune sursa citată.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img