PPE vrea să mențină în funcţiune motoarele cu combustie şi după 2035

Cea mai importantă formaţiune din Parlamentul Europeană urmează să propună blocului comunitar revizuirea normelor privind emisiile automobilelor, în ideea de a menţine în funcţiune motoarele cu combustie şi după 2035, potrivit unor documente consultate de Bloomberg.

Partidul Popular European (PPE) îşi va reafirma sprijinul faţă de obiectivele obligatorii ale UE, vizând reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră cu 55% în acest deceniu şi ajungerea la neutralitate climatică până la mijlocul secolului. Cu toate acestea, PPE vrea ca blocul comunitar să facă mai mult pentru protejarea companiilor şi gospodăriilor, potrivit unei variante de lucru a strategiei PPE pentru următorii cinci ani consultate de Bloomberg.

Pentru a-şi sublinia noua orientare, PPE vrea să transforme „Green Deal”(Pactul verde european – n.r.) în „Green Growth Deal”, un nou pact pe care popularii europeni ar urma să îl discute la reuniunea lor care va avea loc săptămâna aceasta la Cascais, Portugalia.

„Susţinem obiectivele climatice dar vrem să le atingem cu mai puţină birocraţie şi cu mai multă deschidere tehnologică. Avem nevoie să ajutăm industria şi să sprijinim oamenii să facă faţă reglementărilor”, spune Peter Liese, un europarlamentar german care coordonează politicile de mediu în cadrul PPE.

Noul document ar urma să fie aprobat de liderii PPE în cursul zilei de joi, după ce îngrijorările alegătorilor cu privire la costurile ridicate de tranziţia ecologică au crescut sprijinul pentru partidele conservatoare şi cele de extremă dreapta la alegerile europarlamentare din luna iunie.

Avansul populismului riscă să slăbească hotărârea guvernelor când vine vorba de transformarea promisiunilor în legi care să contribuie la atingerea obiectivelor privind reducerea emisiilor de carbon în domenii precum transportul, încălzirea şi agricultura. PPE, care anul trecut s-a opus unor reglementări care ar fi cerut ca noile autoturisme de pasageri să aibă emisii zero după 2035, va milita acum pentru o revizuire care ar urma să salveze motoarele cu combustie.

Obiectivul ar urma să fie încorporat în lege, o promisiune cerută de Germania care vrea să permită autoturismelor care folosesc combustibili sintetici să circule şi după 2035. Această tehnologie ar oferi o alternativă la automobilele electrice, al căror impact asupra mediului ar trebui şi el analizat pentru întregul lor ciclu de viaţă, potrivit PPE. Amendamentele ar putea fi introduse cu ocazia unei revizuiri a reglementării care, conform calendarului iniţial, ar urma să aibă loc în 2026.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Xi in America: Ce va discuta cu Trump? Urmează alte 2 întâlniri până la finalul anului

    Președintele chinez Xi Jinping începe, pe 23 septembrie, prima...

    Americanii nu au încredere in politica externă a lui Trump

    Doar 29% dintre americani au o opinie pozitivă despre...

    Prietena lui Coldea de la șefia serviciilor secrete albaneze arestată

    Scandal de proporții în Albania, după ce Vlora Hyseni,...

    Economia României a scăzut sub nivelul Serbiei

    Economia României este sub nivelul celei din Serbia, arată...

    Fost premier polonez: Ucraina a vrut să ne atragă in război prin unirea celor 2 țări

    Fostul premier al Poloniei, Jarosław Kaczyński, a vorbit despre...

    Mehedințiul va avea Centru de Sănătate Mintală și pentru Prevenirea Adicțiilor-adulți și copii

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a convocat o...

    Scandalul exporturilor de ovine: Bruxelles-ul aruncă problema in România

    Comisia Europeană confirmă pentru RFI că planul de dublă...

    SRI, semnal de alarmă: Declin demografic structural

    ”România se confruntă cu un declin demografic structural, marcat...

    Articole relationate

    Categorii populare