Gabriel Alexandru Bălăban, un adolescent de doar 16 ani din București, a încheiat, astăzi, la Drobeta-Turnu Severin, un traseu de anduranță cu totul impresionant: întreaga rută Via Transilvanica, 1.400 de kilometri parcurși pe jos, în 55 de zile, fiind cel mai tânăr român care a reușit această performanță.
Călătoria sa pe Via Transilvanica a început la Putna și a durat aproape două luni, timp în care tânărul a traversat peste județe, drumuri montane, sate, păduri și zone istorice, cu o voință ieșită din comun.
La sosirea sa, la Muzeul Regiunii Porților de Fier, Gabriel a încheiat traseul terestru al rutei. Dar nu s-a oprit aici, el a înotat până pe Insula Șimian, pentru a încheia simbolic această călătorie.
Întrebat cum a trăit această experiență, Gabriel spune că a fost o aventură alături de tatăl său, care i-a fost sprijin pe tot parcursul drumului.
„Am fost alături de tatăl meu pe tot parcursul traseului. Dacă nu era el, probabil că nici nu-l făceam. Anul trecut am văzut pe TikTok două persoane care făceau Via Transilvanica pe bicicletă și mi s-a părut foarte interesant. Am zis să facem și noi, știind că lui tata o să-i placă. N-am avut deloc probleme, iar cel mai important lucru, după părerea mea, este că mi-am cunoscut țara. M-au impresionat peisajele, locurile pe care le-am văzut și, mai ales, oamenii cu care m-am întâlnit”, a declarat Gabriel Alexandru Bălăban.
La rândul său, tatăl sportivului mărturisește că drumul a fost o provocare fizică, dar și o bucurie sufletească.
„Am stat, am analizat, am pus pe hârtie și am zis să pornim la drum. Experiența a fost fascinantă pentru că a venit din partea lui dorința de a parcurge Via Transilvanica. Pentru mine a fost și obositoare, el fiind sportiv de performanță, mă încuraja tot timpul și spunea «Hai, tată!». M-am bucurat în sufletul meu, în fiecare zi, că am făcut pas cu pas acest drum, străbătând țara de la nord la sud și bucurându-ne de fiecare peisaj care ne-a încântat ochii și sufletul”, a povestit Cosmin Bălăban.
Antrenorul lui Gabriel, cel care i-a fost ghid moral pe tot parcursul aventurii, a mărturisit că a crezut mereu în reușita băiatului.
„Am ținut legătura în permanență și am urmărit toate etapele pe care le-a parcurs. De fiecare dată i-am spus aceleași lucruri: să se bucure. Eram convins că o să termine fără probleme acest traseu de 1.400 km. Pentru mine este impresionant, fiindcă sunt oameni care nu merg cu mașina atâția kilometri, iar el a avut curajul să-i parcurgă pe jos. Este cel mai tânăr român care reușește acest traseu într-un interval de timp foarte bun. În momentul de față, consider că performanța lui este demnă de Cartea Recordurilor”, a spus prof. Sandu Mihai, antrenor la Colegiul „Emil Racoviță” din București.
Primarul municipiului Drobeta-Turnu Severin, prezent la momentul sosirii, l-a felicitat personal pe tânăr, oferindu-i un premiu, o diplomă și o medalie.
„Îl felicit sincer pentru această realizare de excepție și adresez aceeași apreciere părinților săi și antrenorului care l-a format. Este o mândrie pentru mine, în calitate de primar, să îi acord această recunoaștere. Ne bucurăm că municipiul nostru devine punctul final al unei asemenea performanțe. Gabriel inspiră o întreagă generație și suntem convinși că acesta este doar începutul unui parcurs excepțional”, a declarat Marius Screciu.
Gabriel este elev la Liceul Teoretic „Emil Racoviță” din București și își dorește să îmbine în continuare, sportul de performanță cu educația. După această experiență, spune că își propune noi provocări și că ar vrea ca tot mai mulți tineri să descopere România la pas, așa cum a făcut-o el.



