Trei copii din Statele Unite infectaţi cu noul coronavirus sunt trataţi pentru un sindrom inflamator rar, ce pare similar cu cel care a stârnit îngrijorare în rândul medicilor din Marea Britanie, Italia şi Spania, a declarat un specialist care îi tratează pe aceşti pacienţii, citat miercuri de Reuters, transmite Agerpres.
Toţi cei trei copii, cu vârste cuprinse între 6 luni şi 8 ani, sunt trataţi în cadrul Centrului Medical al Universităţii Columbia din New York şi au prezentat febră şi inflamaţii la nivelul inimii şi intestinelor.
„În momentul de faţă ne aflăm la începutul încercării de a înţelege ce reprezintă”, a declarat pentru Reuters medicul Mark Gorelik de la Columbia.
Gorelik, specialist în reumatologie şi imunologie pediatrică, a spus că a fost chemat să consulte cazurile pentru a evalua dacă aceşti copii au boala Kawasaki, o afecţiune despre care se crede că ar fi asociată cu infecţii care, în cazuri grave, provoacă inflamaţia arterelor inimii.
Experţi medicali italieni şi britanici investighează o posibilă asociere între pandemia de coronavirus şi grupuri cu boala inflamatorie în rândul copiilor prezentaţi la spitale cu febră mare şi artere inflamate.
Sindromul a fost în mare parte nedetectat în Statele Unite, conform Academiei Americane de Pediatrie.
Gorelik a declarat că, după părerea sa, în aceste cazuri este foarte posibil să nu fie vorba despre boala Kawasaki, ci despre un proces similar, cu un mecanism de bază comun cu Kawasaki, declanşat de un an agent patogen care provoacă un răspuns al sistemului imunitar. „Prezintă trăsături similare”, a spus el.
Cele trei cazuri din New York vin după un raport emis de Universitatea Stanford din California care consemna cazul unui copil de 6 luni internat cu boala Kawasaki şi ulterior diagnosticat cu COVID-19, boala cauzată de noul coronavirus.
„Când s-a dovedit că acest copil era pozitiv a fost o mică surpriză”, a spus medicul Roshni Mathew, specialist în boli infecţioase la copii în cadrul Spitalului de Pediatrie Lucile Packard al Stanford.
Mathew, care a descris cazul în jurnalul Hospital Pediatrics, a spus că nu este cunoscută cauza bolii Kawasaki, însă au fost sugeraţi mai mulţi agenţi patogeni drept posibil declanşator, inclusiv unele coronavirusuri umane.
Autorităţile sanitare din Marea Britanie au anunţat luni că au detectat o nouă boală inflamatorie care afectează copii de toate vârstele şi care ar putea avea legătură cu COVID-19, relatează EFE conform Agerpres.
Într-un comunicat adresat medicilor, Sistemul Naţional de Sănătate (NHS) din Marea Britanie subliniază „creşterea preocupării” cu privire la „un sindrom inflamator legat de COVID-19 care a apărut în rândul copiilor şi existenţa unui alt posibil agent patogen, încă neidentificat, care este asociat acestor cazuri”.
Autorităţile locale au justificat această preocupare după ce în ultimele trei săptămâni s-a înregistrat, la Londra şi în alte regiuni ale Marii Britanii, „o aparentă creştere a numărului de copii de diferite vârste care prezintă o stare inflamatorie multisistemică, ce necesită îngrijiri intensive”.
Nu a fost precizat numărul copiilor care au fost afectaţi de acest sindrom, deşi se crede că este vorba despre un număr redus, având în vedere că afecţiunea pare să fie o complicaţie rară şi a fost observată la copiii care au avut rezultat pozitiv la testul cu noul coronavirus, dar şi la alţii, ale căror rezultate au fost negative.
Patologia prezintă simptome mai grave decât la COVID-19, unele similare cu sindromul şocului toxic sau cu o boală Kawasaki atipică, care face ca vasele sangvine să se inflameze şi să se umfle. Alte simptome sunt dureri abdominale, tulburări gastrointestinale şi inflamaţii cardiace.
Autorităţile sanitare britanice au trimis acest comunicat tuturor medicilor specialişti care lucrează în unităţi pediatrice de terapie intensivă şi au cerut să fie raportaţi în mod urgent pacienţii care prezintă astfel de simptome.