Home Dezvaluiri UN SEMNAL PENTRU COLDEA ȘI MAIOR? Fostul șef al serviciilor secrete bulgare...

UN SEMNAL PENTRU COLDEA ȘI MAIOR? Fostul șef al serviciilor secrete bulgare condamnat

0

Fostul director al Serviciului Naţional de Informaţii (SNI) din Bulgaria, generalul Kircho Kirov, este condamnat la 15 ani de închisoare şi la confiscarea a jumătate din averea pe care o deţine, informează Procuratura de la Sofia.

CITIȚI ȘI: Florian Coldea și banii pe filiera bulgară

Aceasta este a doua condamnare serioasă pentru acesta. Prima, de 10 ani de închisoare, este pentru o acuzaţie identică şi încă nu a intrat în vigoare. Actul de acuzare a fost depus la Tribunalul Militar din Sofia în primăvara anului 2017.

Fostul director al Serviciului Naţional de Informaţii a fost acuzat că, în perioada 2007-2011, în complicitate cu un subordonat al său, şi-a însuşit de la bugetul serviciului euro şi dolari americani în valoare de 5,1 milioane de leva. Pentru Dimităr Lidarev, complice al acestuia, colonel în rezervă şi fost angajat al SNI, Tribunalul Militar din Sofia a dispus trei ani de închisoare cu suspendare. La ordinul directorului Kircho Kirov, Lidarev a făcut actele false de retragere şi raportare a sumelor şi a primit banii de la casieria serviciului, susţine Procuratura.

Ad

Exit mobile version