Home Analize Un sculptor român în cea mai frumoasă mănăstire gotică din Portugalia

Un sculptor român în cea mai frumoasă mănăstire gotică din Portugalia

0

Mânăstirea din Batalha (nume complet Convento de Santa Maria da Vitória, Mosteiro da Batalha), cea mai frumoasă construcție sacrală gotică din Portugalia și un simbol al independenței republicii, va găzdui, timp de patru luni, o expoziție semnată de unul dintre cei mai apreciați sculptori români, la nivel național și internațional, Mircea Roman, transmite Rador.

Astfel, sâmbătă, 14 iulie 2018, în prezența oficialităților din orașul Batalha, în claustrul mânăstirii, s-a deschis expoziția Sacrificiu, semnată de sculptorul Mircea Roman, un eveniment organizat în cadrul Proiectului Cultural Contemporanii, în parteneriat cu Institutul Cultural Român de la Lisabona. Momentul a fost marcat printr-un program muzical susținut de corul Orfeão de Loureiro, acompaniat de o orchestra de coarde. Expoziția reunește, sub titlul Sacrificiu, 11 opere monumentale realizate din lemn, lucrări ce reprezintă rezultante unei perioade relevante de meditație și consum artistic ale creatorului. (fotografii de José Luís Jorge).

Mircea ROMAN (n. 1958, Băiuț, Maramureș). În 1984 a absolvit cursurile Academiei de Arte Plastice Ion Andreescudin Cluj, secția sculptură. Selecție premii și distincții: 1988 – Premiul Atelier 35 București; 1992 – Marele Premiu al Trienalei de la Osaka pentru sculptură; 1993/1994 – Bursa Delphine Studio, Londra; 2000 – Ordinul Național Serviciul Credincios în Grad de Ofițer; 2008 – Medalia de Aur a Uniunii Artiștilor Plastici din Republica Moldova; 2017 – Premiul Uniunii Artiștilor Plastici pentru Sculptură. Din 2016 este președintele filialei de sculptură a Uniunii Artiștilor Plastici din România.

Mănăstirea SANTA MARIA DA VITÓRIA, mai cunoscută ca Mănăstirea Batalha (bătălia), este situată în localitatea cu același nume, Batalha, în zona de centru a Portugaliei și este cea mai renumită construcție sacrală gotică de cult din spațiul lusitan. A fost construită între secolele XIV și XVI, în amintirea victoriei repurtate de către regele portughez João I (1385-1433), în bătălia de la Aljubarrota, contra trupelor castiliene, moment întemeietor al istoriei Portugaliei ca stat independent. Mânăstirea este impresionantă nu doar prin dimensiunile ei, ci și prin soluțiile arhitectonice și prin și prin bogăția decorației gotice. Din 1983 monumentul a fost inclus pe lista patrimoniului mondial cultural UNESCO și se bucură anual de sute de mii de turiști din întreaga lume.

Ad

Exit mobile version