Un român arestat la Atena după înfruntările dintre anarhişti şi forţele de ordine

Un român se numără printre 13 persoane care au fost arestate la Atena, în urma ciocnirilor de joi noapte, dintre anarhişti şi forţele de ordine, în zona Exarchia din Atena, relatează Kathimerini.

Potrivit autorităţilor, este vorba de 12 bărbaţi, cu vârste cuprinse între 16 şi 35 de ani, precum şi de o femeie de 22 de ani.

În afară de român, au mai fost reţinuţi trei sirieni şi un albanez.

În urma ciocnirilor, şase ofiţeri au fost răniţi.

Ciocniri între anarhişti şi poliţişti au avut loc joi, în marja unui marş paşnic spre Ambasada Statelor Unite din Atena care a marcat revolta studenţilor din 1973, zdrobită de dictatura militară ce a condus ţara în perioada 1967-1974

Aproximativ 17.000 de persoane au participat la marşul către ambasadă fără incidente, însă unii protestatari i-au provocat şi au aruncat cu gunoaie către aproximativ 1.000 de participanţi la eveniment, susţinători ai Partidului Syriza, aflat la putere.

Aproximativ 3.000 de poliţişti au fost mobilizaţi în centrul Atenei, ca măsură de precauţie. Însă violenţele au avut loc în alt cartier al capitalei.

Zeci de anarhişti au ocupat complexul Universităţii Tehnice Naţionale, locul revoltei faţă de dictatura coloneilor, şi au atacat poliţişti cu cocteiluri Molotov, petarde şi pietre.

Hot this week

Topics

Mai mult

    SUA au pierdut al doilea avion de luptă într-o singură zi în Iran

    SUA au pierdut al doilea avion de luptă într-o...

    Iranienii l-au capturat pe pilotul american de F35 după o diversiune

    Corpul Gardienilor Revoluției Islamice (IRGC) l-a localizat și reținut...

    Americanii în criză de „metal de război”

    Stocurile americane de „metal de război” sunt în scădere...

    Asia în zodia jafurilor din cauza lipsei de combustibil

    Lipsa severă de combustibil cauzată de conflictul din Orientul...

    UE ia în calcul raționalizarea carburanților

    Uniunea Europeană ia în considerare măsuri precum raționalizarea combustibilului...

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA și alți 2 generali demiși de Hegseth

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA, Randy...

    Articole relationate

    Categorii populare