Un primar francez a deversat noroi la intrarea într-o tabără de romi din România

Primarul unei localităţi din Franţa a deversat, joi, mai multe remorci încăcate cu noroi la intrarea pe terenul pe care se instalaseră ilegal 18 romi (şase adulţi şi 12 copii), relatează presa franceză, transmite Mediafax.

Primarul din Haubourdin, Bernard Delaby, a vrut ca cele cinci familii care locuiesc pe acest teren să plece, astfel că a deversat trei remorci cu noroi la intrarea în tabără, generând numeroase comentarii, relatează France 3. Primarul s-a justificat pe Facebook afirmând că noroiul nu este poluat şi a fost deversat pentru a „limita extinderea şi a evita mutarea taberei”.

Tabăra instalată în apropierea căii ferate regrupează doar câteva barăci, în care locuiesc şase adulţi şi 12 copii. Romii erau vizaţi de o procedură de expulzare, măsură luată de un tribunal din Lille. Ei ar fi trebuit să părăsească tabăra cel târziu la 9 aprilie. Dar în urmă cu opt zile, ei s-au mutat pe un teren vecin, proprietatea departamentului, împiedicând astfel expulzarea, cu scopul de a câştiga timp astfel încât copiii să încheie anul şcolar.

Haubourdin: la municipalité déverse de la boue… de lavoixdunord

Hot this week

Topics

Mai mult

    Americanii în criză de „metal de război”

    Stocurile americane de „metal de război” sunt în scădere...

    Asia în zodia jafurilor din cauza lipsei de combustibil

    Lipsa severă de combustibil cauzată de conflictul din Orientul...

    UE ia în calcul raționalizarea carburanților

    Uniunea Europeană ia în considerare măsuri precum raționalizarea combustibilului...

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA și alți 2 generali demiși de Hegseth

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA, Randy...

    Trump l-a demis pe procurorul general din cauză că nu a făcut dosare adversarilor săi politici

    Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a confirmat...

    Guvernul german s-a prăbușit la încredere: 15%

    Sprijinul pentru guvernul cancelarului german Friedrich Merz a scăzut...

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%,...

    Articole relationate

    Categorii populare