Home mediu Un preot din Bihor a fugit în America cu banii enoriașilor

Un preot din Bihor a fugit în America cu banii enoriașilor

0

Preotul Călin Pintea din Mihai Bravu, județul Bihor a fugit în America, luând şi banii adunaţi de la credincioşi pentru cofinanţarea unei capele despre care le zicea că o va construi din… fonduri UE. „Cam toţi au dat bani. Eu, spun drept, n-am dat! Cam mirosea a minciună. Cine-i dădea preotului fonduri europene pentru capelă dacă el nici pământul de sub ea nu l-a întăbulat?”, povesteşte o enoriaş, scrie ebihoreanul.ro.

„Ne-am dus la biserică cu cele de trebuinţă pentru parastas. Am stat ce am stat, dar preotul n-a venit. A doua zi am aflat că era plecat deja. Mai mare ruşinea! Dacă, Doamne fereşte, era un mort în sat, n-avea preot la capătâi!”, povesteşte Diana Scorţe, o localnică. Odată cu popa Călin Pintea din Mihai Bravu au dispărut şi banii adunaţi de oameni pentru construirea unei capele, cei pentru repararea casei parohiale şi arenda pentru terenul bisericii.

Venit la Mihai Bravu din Miheleu (comuna Lăzăreni), unde conducerea Episcopiei Ortodoxe a Oradiei îl mutase de la Cenaloş (comuna Sâniob), pare-se tot pentru un scandal legat de banii parohiei, părintele Călin Pintea le-a făcut credincioşilor, la început, o impresie bună. „Eu zic că-i făcut să fie popă. Doi ani a făcut naveta de la Oradea, că nu putea sta în casa parohială. Umbla, se sfărma, vroia să facă…”, povesteşte un sătean, citat de ebihoreanul.ro.

Localnicii au aflat de fuga popii abia pe 12 septembrie, când a lipsit de la vecernie, iar duminică şi de la Liturghie. Oamenii povestesc că preotul este azi în America, cu familie cu tot. „I-a cerut protopopului de Marghita dezlegare prin e-mail să slujească acolo, dar n-a primit”, a aflat un credincios.

Ad

Exit mobile version