Din 2017, guvernul României a înfiinţat ACROPO, o autoritate care va reglementa explorarea şi exploatarea resurselor energetice din Marea Neagră.

Din conducerea autorităţii fac parte, conform Ziarului Financiar, un fost director de la Conversmin, companie pe pierderi, soţul preşedintei de CA al RATB şi un pensionar din Ministerul Afacerilor Interne.

În acest moment, ACROPO este condusă de un preşedinte şi doi vicepreşedinţi. În total, pe site-ul instituţiei figurează 9 persoane cu funcţii de director sau de consilier.

Preşedintele ACROPO este Iulian Offenberg, şef de serviciu la Conversmin, societate care se ocupă de închiderea minelor, cu un business de 4 mil. lei în 2016 şi pierderi de 1,5 mil. lei.

Iulian Clişeru este vicepreşedintele ACROPO. Potrivit declaraţiei sale de avere, Clişeru este inginer-şef la compania Moeller în Copenhaga, de unde a încasat în 2017 venituri medii lunare de circa 6.800 de euro. Iulian Clişeru este căsătorit cu Speranţa Clişeru (foto), preşedintele CA al RATB, fost director la Primăria Voluntari, dar şi consiliera Gabrielei Firea, primarul Bucureştiului.

Vasile Guşatu (foto) este vicepreşedinte în cadrul ACROPO. El este pensionar al MAI şi fost director de resurse umane în cadrul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră.

Gazul din Marea Neagră riscă să devină un subiect controversat în contextul în care informaţiile pe această temă au de cele mai multe ori un caracter confidenţial, apreciază ZF. Spre exemplu, în perioada 15.11.2017-19.12.2017 a avut loc prima rundă de licitaţii în cadrul procesului de rezervare de capacitate pe conducta BRUA (Bulgaria, România, Ungaria, Austria), concepută pentru a duce gazul din Marea Neagră în regiune.

La începutul acestui an, premierul ungar Viktor Orban a declarat că trei firme maghiare au câştigat licitaţia pe direcţia România-Ungaria, dar nu le-a nominalizat. La solicitarea ZF, Transgaz, compania naţională de transport al gazelor, a spus că de fapt sunt două. Numele lor a rămas tot secret.

Aparent, chiar şi numărul companiilor participante la această licitaţie este o informaţie clasificată.

„Conform manualului procedurii de Sezon Deschis, orice date, informaţii sau notificări întocmite şi transmise de către Solicitanţi şi Ofertanţi în contextul Procedurii de Sezon Deschis Angajant sunt considerate a fi confidenţiale şi vor fi utilizate exclusiv în procesul de evaluare din cadrul Procedurii de Sezon Deschis Angajant şi nu vor fi divulgate niciunei terţe părţi fără consimţământul scris al Solicitantului/Ofertantului relevant“, spun reprezentanţii Transgaz. Mai departe, Gas Connect Austria, transportatorul de gaze austriac care ar fi trebuit să ducă gazul românesc pâ­nă la terminalul Baumgarten din Viena, spune că a fost unilateral scos din joc de Ungaria. FGSZ, transportatorul de gaze din Ungaria, parte a grupului MOL, nu comentează. Astfel, cel puţin acum, din BRUA a rămas doar BRU, după ieşirea Austriei din joc.

SCRIE-NE

Nu suntem acum aici. Dar ne poți scrie.

Se trimit datele

©2019 @ optimizare SEO realizata de www.VasPavITConsulting.ro

Log in with your credentials

Ați uitat datele dvs.?