Un nou val de migranți în Europa din cauza ofensivei turcești în Siria

Noul premier grec, Kyriakos Mitsotakis, a avetizat miercuri, în ajunul summitului european de la Bruxelles, că ‘Europa trebuie să se pregătească pentru eventualitatea unui nou val de migranţi şi refugiaţi’, în contextul ofensivei desfăşurate de Turcia în Siria, transmite Agerpres.

Într-un interviu acordat agenţiei France Presse la 100 de zile după preluarea funcţiei de premier, liderul partidului conservator Noua Democraţie a ridicat tonul faţă de statele Uniunii Europene care refuză să primească migranţi.

‘Trebuie să existe consecinţe pentru cei care aleg să nu participe la acest exerciţiu de solidaritate europeană’, a subliniat Mitsotakis, a cărui ţară a redevenit în acest an principala poartă de intrare a migranţilor în Europa.

Anterior, premierul a declarat în parlamentul de la Atena că va cere ‘sancţiuni specifice’ pentru aceste ţări, fără însă a le menţiona.

Mitsotakis a calificat drept ‘inacceptabilă abordarea mai multor state membre (ale UE) care consideră că aceasta nu este câtuşi de puţin problema lor’.

În Grecia se află peste 70.000 de solicitanţi de azil, dintre care aproape 33.000 pe insulele egeene din apropierea Turciei.

‘Noi avem între 3.000 şi 4.000 de minori neînsoţiţi în Grecia, nu ar fi dificil pentru statele europene să preia o parte a poverii’, a pledat Mitsotakis în interviul pentru AFP.

El a promis că, la primul Consiliu European la care va participa joi şi vineri, ‘va ridica problema împărţirii poverii’ migranţilor, subliniind că ‘Grecia nu o poate gestiona de una singură’.

Potrivit UNHCR, în Grecia au sosit în 2019 peste 46.000 de migranţi, mai mulţi decât în Spania, Italia, Malta şi Cipru la un loc. Taberele de migranţi sunt deja suprapopulate şi nu ar putea suporta un nou val provocat de ofensiva turcă în Siria, pe care, de altfel, Mitsotakis a condamnat-o ferm, avertizând că generează ‘un nou pol de instabilitate ce poate crea o nouă presiune migratorie’ în Europa.

Premierul grec a considerat de asemenea ‘inacceptabil’ ‘şantajul’ preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan, care a ameninţat că va deschide porţile pentru cei 3,6 milioane de migranţi de pe teritoriul ţării sale, ca reacţie la criticile europene faţă de ofensiva din Siria.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Grecia atrage atenția UE că interdicția pentru GNL-ul rusesc va afecta economia europeană

    Grecia și-a exprimat îngrijorarea serioasă cu privire la impactul...

    România a câștigat „Zmeura de Aur” la dezastru economic

    De aproximativ 10 luni, România domină detașat primul loc...

    „Hackerii ruși” din furtul secolului umflă conturile statului român

    Un presupus atac cibernetic a vizat aplicația Agenției Naționale...

    Serbia spune că va atrage investiții americane de 20 miliarde dolari

    Ministrul sârb pentru Integrări Europene, Nemanja Starović a declarat...

    Air Serbia a ajuns la 40 de avioane și se extinde, TAROM are 12

    Directorul general al Air Serbia, Jirži Marek, a declarat...

    Dictatura lui Péter Magyar

    Pe 17 iulie, președintele ungar Tamás Szujok trebuie să...

    Articole relationate

    Categorii populare