Home Dezvaluiri Un nou dosar pentru „paraditorii” Zdreanță

Un nou dosar pentru „paraditorii” Zdreanță

0

Secţia de anchetă a deschis un nou dosar pe numele lui Mircea Negulescu şi Alfred Savu pentru cercetare abuzivă, aceştia fiind anchetaţi pentru modul în care a fost instrumentată, la DNA Ploieşti, cauza prin care a fost trimis în judecată un magistrat, achitat ulterior.

Mircea Negulescu şi Alfred Savu, care au activat în cadrul DNA Ploieşti, au fost puşi sub acuzare într-un nou dosar, fapta pentru care sunt cercetaţi fiind cercetare abuzivă, au precizat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.

Cei doi s-au prezentat, miercuri, la sediul Secţiei pentru Investigare a Infracţiunilor din Justiţie pentru a fi informaţi cu privire la calitatea de învinuiţi pe care o au în dosar.

Potrivit aceloraşi surse, procurorii sunt cercetaţi pentru modul în care a fost instrumentat dosarul judecătoarei Ruxandrei Popescu, care a fost trimisă în judecată de DNA Ploieşti pentru abuz în serviciu şi luare de mită.

Ad

Exit mobile version