Home Externe Un homosexual declarat va arbitra finala Cupei Mondiale la Rugby

Un homosexual declarat va arbitra finala Cupei Mondiale la Rugby

0

Finala Cupei Mondiale la Rugby (RWC), în care se vor întâlni sâmbătă Noua Zeelandă și Australia, va fi arbitrată de galezul Nigel Owens, unul dintre cei mai experimentați arbitri internaționali, care este cunoscut și pentru faptul că este un homosexual declarat. Owens are un stil foarte original de a arbitra în care nu ezită să folosească umorul și chiar auto-ironia, transmite RFI.

Finala de sâmbătă va fi prima arbitrată de un galez din 1991 încoace, iar Owens, în vârstă de 44 de ani, cu 67 de meciuri internționale conduse la activ, era clar favoritul, mai ales după maniera în care a arbitrat cele patru partide la această RWC la care a fost desemnat.

Este o onoare și un privilegiu pentru mine„, a declarat Owens la aflarea veștii că a fost desemnat să arbitreze finala, „este a treia Cupă Mondială la care arbitrez și cred că a fost cea mai bună. A reprezentat o inspirație„.

Owens are reputația de arbitru care lasă jocul să curgă dar și de om de rugby care nu se sfiește să aducă la ordine jucătorii care încalcă regulamentul.

De pildă, la un meci dintre Llanelli Scarlets și Leinster din Guinness Pro12, Liga Celto-Italiană, când meciul risca să degenereze într-o încăierare generală el i-a convocat pe toți cei 30 de jucători de pe teren și le-a spus: „Sunteți adulți, veți fi tratați ca atare dacă vă comportați ca niște adulți„.

„Ăsta nu e fotbal”

Owens a făcut și comparație între rugby și fotbal, în timp ce arbitra meciuri. De pildă, la un recent recent meci din RWC disputat pe stadionul echipei de de fotbal Newcastle United el l-a admonestat pe fundașul echipei Scoției, care a căzut teatral, ca la fotbal, în urma unei presupuse obstrucții. „Încearcă din nou să faci asta și ai să vii să joci aici peste două săptămâni„, i-a spus arbitrul cu ironie.

Iar în cursul unui meci dintre Munster și Treviso din Guiness Pro12 disputat în ianuarie 2015, Owens l-a adus la ordine pe Tobias Botes, mijlocașul la grămadă al echipei italiene, care avea tendința să protesteze la deciziile sale:

Nu cred că ne-am mai întâlnit, dar aici e teren eu sunt arbitrul. Tu fă-ți meseria ta, iar eu mi-o voi face pe a mea. Dacă te mai aud strigând încă o dată te voi penaliza. Ăsta nu e fotbal, e clar?„, i-a pus în vedere Owens.

El a spus într-un interviu că i-ar place să arbitreze un meci de fotbal și că probabil echipele ar fi reduse la câte cinci jucători înainte de pauză dacă ar protesta.

Arbitrul galez este cunoscut și pentru auto-ironie. Într-un meci Noua Zeelandă – Africa de Sud el a fost prins ca într-un sandwich între Jimmy Cowans și Schalk Burger și a căzut la pământ.

Când jucătorii s-au repezit să vadă dacă a pățit ceva, Owens s-a ridicat rapid și le-a zis: „Data viitoare încercați să nu-mi mai pasați mie balonul„.

Auto-ironia se referă chiar și propria orientare sexuală. În timpul unui meci din Cupa Campionilor Europeni dintre Harlequins și Castres, Owens s-a referit la o margine strâmbă a ehipei londoneze spunând „I am straighter than your throw” – „eu sunt mai drept decât aruncarea ta„, unde „straight” are înțelesul de „drept” dar și de „heterosexual”.

Tentativă de sinucidere

Owens și-a dezvăluit orientare sexuală în anul 2007 în cursul unei emisiuni TV, dar a fost la un pas de sinucidere în 1998, el neputând să se împace cu gândul că era homosexual.

El nu este singurul din lumea rugby-ului care s-a declarat pe față homosexual, celălalt nume celebru este Gareth Thomas, fost căpitan al echipei Țării Galilor, actualmente printre experții comentatori la RWC.

Owens le-a mulțumit prietenilor și familiei sale care l-au ajutat să treacă prin momentele grele și și-a exprimat regretul că mama sa, care a murit acum șase ani, nu-l va putea vedea arbitrând finala RWC.

Arbitrul finalei din 2015 este conștient de faptul că este oarecum atipic.

Nu sunt ca unii arbitri care-ți pot cita numărul legii cu sau fără paranteze. Sigur că le cunosc. Dar cunoașterea la perfecție a legilor jocului și aplicarea lor tehnică nu te va duce niciodată la un joc de rugby. Trebuie să ai în plus și puțină empatie„, a spus Owens într-un interviu în 2014.

Ad

Exit mobile version