Home Analize Un general dat afară pentru hărțuire sexuală a ajuns la Academia SRI...

Un general dat afară pentru hărțuire sexuală a ajuns la Academia SRI și i-a coordonat doctoratul celebrului Secureanu

0

Generalul Constantin Onişor coordonatorul doctoratului lui Florin Secureanu a ajuns la Academia SRI după ce a fost dat afară din Garnizoana Pitești pentru hărțuire sexuală, scrie Jurnalul de Argeș.

Secureanu este fostul manager de la Spitalul Malaxa, implicat într-un uriaș scandal după dezvăluirile jurnalistului Cătălin Tolontan. Florin Secureanu a fost reținut pe 9 decembrie anul trecut de către procurorii DNA pentru luare de mită și delapidare în formă continuată, prejudiciul fiind estimat la 1,9 milioane lei.

Generalul Constantin Onișor a absolvit în 1970 Școala Militară de Ofițeri Activi de Tancuri și Auto de la Pitești. Conform CV-ului său, acesta a predat între 1 octombrie 2004 și 1 octombrie 2009 la Universitatea din Pitești, la Departamentul de Formare Permanentă, fiind profesor asociat. Activitatea derulată la UPIT pare una cel puțin ciudată: „Conducerea pregătirii în domeniul managementului strategic de securitate”. O activitate ce nu are legătură cu niciuna dintre specializările de la UPIT, unde nu se fac nici studii de securitate, nici studii militare.

Generalul Constantin Onișor a fost comandantul Şcolii Militare de Aplicaţii pentru Tancuri „Mihai Viteazu” şi comandantul Garnizoanei Piteşti de la 1 august 2001 până la începutul lui martie 2003, când a fost destuituit pentru hărţuire sexuală.

Demiterea a survenit în urma unor articole din presa locală, generalului reproşându-i-se că şi-a hărţuit sexual mai multe subordonate. Femeile au apelat la presă şi multe dintre ele şi-au luat transferul. Printre numele apărute în presa locală s-au numărat atunci Sorina Popescu, traducătoarea de engleză, Ionica Marin – asistentă medicală și Daniela Cârneanu, administratorul căminului de garnizoană.

Ad

Exit mobile version